Actualitate Eveniment

Dosar penal pentru un bărbat care a obținut zeci de mii de euro despăgubiri din accidente rutiere cu mașini de lux

Sursă foto: diariodegoias.com.br

Polițiștii au efectuat, joi dimineață, o serie de percheziții la domiciliile unor persoane suspectate de înșelăciune și fals. Acestea ar fi comis intenționat accidente rutiere pentru a obține bani de la firmele de asigurări.

Scris de 
 pe data 
22 septembrie, 2022

Potrivit polițiștilor, din 2019 și până în prezent, un bărbat a obținut zeci de mii de euro despăgubiri în urma unor accidente rutiere, după ce a indus în eroare companiile de asigurări.

Anchetatorii spun că bărbatul a cumpărat mașini ieftine, de 1.000, cel mult 2.000 de euro bucata și în schimbul unor sume de bani, de regulă 300 până la 500 de euro, i-ar fi convins pe diverși șoferi să le conducă.

Ulterior, erau provocate în mod deliberat accidente rutiere în care erau implicate mașini scumpe, deținute de aceeași persoană.

Aceasta mergea apoi la companiile de asigurări pentru a obține despăgubiri.

27 de persoane din București și din județele Ilfov și Giurgiu urmează a fi duse la audieri, în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a deschis în acest caz dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Actualitate