Altruismul, simțul civic, bucuria de a ajuta, generozitatea și iubirea făță de ceilalți sunt valori umane pe care cadrele didactice și conducerea Școlii „Petre Ispirescu“ din Constanța le includ în procesul de educație al elevilor. An de an, atât cei mici, cât și părinții lor sunt implicați în evenimente cu scop caritabil, în urma cărora se strâng sume importante ce sunt direcționate către campaniile Asociației Dăruiește Aripi – unul dintre cele mai active ONG-uri din România, care, din donațiile primite, a modernizat zeci de secții pediatrice din spitale și a construit prima Secție de Terapie Intensivă pentru Nou-născuți din Constanța.

Pandemia și contextul actual nu i-a împiedicat pe cei mici să-și aducă din nou contribuția. S-au mobilizat online și au strâns bani pentru a susține campania „Circuitul Încrederii și Speranței – Tratamente la domiciliul copiilor bolnavi de cancer“, organizată de cei de la Dăruiește Aripi. Este un proiect prin care echipe mixte, ale asociației și personalul medical al secției de onco-hematologie pediatrică din cadrul Spitalului Județean Constanța, se deplasează la domiciliul a 500 de copii cu boli cronice grave din Dobrogea pentru procedurile ce se pot efectua acasă în condiții de siguranță, reducând astfel drumurile la spital pe care copiii sunt nevoiți sa le facă, pentru a-și urma tratamentele. Copiii bolnavi beneficiază astfel de administrarea tratamentelor, recoltarea de analize sau terapia durerii și îngrijirea la domiciliu pentru cei aflați în stadii terminale.

Este singura școală din Constanța care apare în lista noastră de sponsori Gold. În fiecare an, în decursul a cinci ani de colaborare, elevii și părinții de la „Petre Ispirescu“ strâng undeva între 3.000 și 5.000 de euro la fiecare eveniment pentru proiectele asociației. Avem o colaborare extraordinară, mai ales că cei din conducerea școlii sunt oameni foarte deschiși, implicați și ne bucurăm de încrederea pe care o au în noi.

De-a lungul timpului, din banii strânși din evenimentele organizate de Școala „Petre Ispirescu“ am cumpărat, spre exemplu, la Unitatea Primiri Urgențe Pediatrie, echipamente, mobilier sau televizorul din sala de așteptare. De asemenea, donațiile lor au fost direcționate și pentru cumpărarea de echipamente sau modernizarea secțiilor de Oncoligie Pediatrică sau Neonatologie“, spune Alina Pătrăhău, fondatorul Asociației Dăruiește Aripi.

Fondatorul Școlii „Petre Ispirescu“, Loredana Muhscină spune că ideea organizării evenimentelor caritabile a apărut din dorința de a oferi un sprijin comunității locale și de a îi învăța pe elevi ce înseamnă să te implici pentru a îi ajuta pe cei din jur. „Experiența ne-a arătat că cei mici rețin mult mai mult și mai ușor din ceea ce văd, decât din ceea ce aud. Din acest motiv, dar și pentru că ne-am dorit să oferim sprijin comunității locale, în anul 2008 am început organizarea de acțiuni caritabile.“, a declarat Loredana Muhscină.

Din inimi de copii pentru copii și Spiridușii Moșului au fost două dintre acțiunile caritabile care au căpătat caracter permanent și au devenit tradiție în școala noastră, iar copiii, părinții și cadrele didactice au participat cu mare deschidere an de an. Astfel, în preajma sărbătorilor de iarnă, copiii, împreună cu părinții lor au fost invitați să pregătească cadouri pentru copilașii din mediul rural și în preajma Sfântului Nicolae, preșcolarii grupelor mari împreună cu reprezentanți ai părinților s-au deplasat la grădinițele din satele învecinate pentru a oferi personal cadourile.

Scopul acțiunii a fost și este acela de a aduce un zâmbet pe chipul copiilor din mediul rural, dar și acela de a transmite copiilor din unitatea noastră valori umane precum compasiunea, generozitatea și iubirea față de ceilalți. Din 2007 și până în prezent, beneficiarii cadourilor pregătite în cadrul acestei acțiuni au fost preșcolarii înscriși în grădinițele din satele Vâlcele, Cobadin, Vadu, Corbu, Amzacea, Grădina, Cheia, Adamclisi, Zorile, Poarta Albă, Dobromir Vale, Dobromir Deal.“, a mai spus Muhscină.

Proiectul școlii private „Petre Ispirescu“ din Constanța a început cu o grădiniță, „Căsuța cu Povești“, înființată în anul 2002.

Educația este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea și pentru că din perspectiva noastră, pentru o dezvoltare optimă școala trebuie adaptată la copii și nu copiii trebuie adaptați școlilor, în anul 2002, am considerat oportun să oferim părinților constănțeni o alternativă la învățământul de stat, un spațiu modern, sigur, cu copii puțini, în care să se pună accent pe respectarea ritmului de lucru al fiecărui copil în parte, iar cadrele didactice să reușească, din prisma numărului mic de copii de la clasă, să adapteze programele școlare la particularitățile individuale ale copiilor.“, a explicat Loredana Muhscină.

În anul școlar 2007-2008, datorită numeroaselor solicitări la înscriere, unitatea s-a extins cu o a patra grupă – grupă mijlocie de sine stătătoare. Anul școlar 2007-2008, a fost totodată și anul în care a luat ființă Școala Primară “Petre Ispirescu”, prin înființarea unei clase întâi. Anul 2017 a fost cel în care a fost înființată și Școala Gimnazială. Astăzi, la „Petre Ispirescu“ studiază un total de 297 de preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial.

(Visited 478 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.