Rata mortalității a fost anul trecut, mai mare cu aproximativ 3 procente, față de rata natalității. Astfel, în vreme ce rata natalității a avut o valoare de 9,7 la mia de locuitori, rata mortalității a fost de 13,3 la mia de locuitori.

Potrivit specialiștilor, aceste cifre sunt indiciul unui declin demografic, iar tendința nu este una favorabilă.

România va continua să stea prost. (…) Având în vedere că suntem în al 29-lea an de scădere a populaţiei ţării şi de deteriorare a structurii pe vârste, stoparea declinului, în opinia mea, nu mai este posibilă. La o scădere anuală de 140-150 de mii”, a declarat Vasile Ghețău, de la Centrul de Cercetări Demografice, pentru Digi24.

Mai mult, România se află pe primul loc în rândul ţărilor europene în ceea ce privește rata deceselor persoanelor sub 75 de ani.

„Din păcate, nu există programe de prevenţie funcţionale. Şi oricum, un program de prevenţie are rezultate notabile abia după 10-15 ani. Există pacienţi care vin preventiv, dar, din păcate, nu sunt o majoritate”, a explicat Rodica Tănăsescu, președinta sindicatului național al medicilor de familie.

Cele mai frecvente cauze ale decese, la nivelul Uniunii Europene, sunt provocate de insuficienţă cardiacă, accidente vasculare cerebrale şi cancerul de sân.

 

(Visited 100 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.