Este vorba despre consolidarea, reabilitarea și reamenajarea casei Embricos, situată pe strada Nicolae Titulescu, nr. 13, în zona Peninsulară, care va fi transformată într-un spațiu dedicat afacerilor.

Casa Embricos

Astfel, în incinta vechiului imobil, Primăria Constanța își propune să creeze un mediu unde micii întreprinzători să-și poată dezvolta afacerile, fie ele din sfera turismului, sfera IT sau din alte domenii de activitate, folosindu-se de spațiile respective în schimbul unor chirii modice.

Făgădău admite că, prin cele trei proiecte, nu numai că se va renova o clădire emblematică a Constanței, ci și că acest demers va juca un rol impotant în dezvoltarea turismului în oraș și în stațiunea Mamaia.

De-a lungul acestui an şi jumătate am căutat soluţii pentru a atrage fonduri europene pentru a consolida şi restaura acest imobil (n.r. casa Embricos). Din păcate, pe celelalte axe pe care noi am încercat nu prea am reuşit. Am încercat pe axa de eficienţă energetică, pe o axă de incubare dar nu aveam anumite studii şi proiecte.

Atunci când s-a ivit această oportunitate de a accesa fonduri în vederea înscrierii obiectivului de investiţii într-un proiect mai amplu de restaurare, de renovare şi de transformare a acestui imobil în incubator de afaceri, am procedat într-un ritm accelerat la un parcurs care a însemnat studii şi proiecte adaptate, recepţii, lucru zi şi noapte din partea echipei de proiect şi de asemenea angrenarea tuturor partenerilor instituţionali”, a declarat primarul oraşului Constanţa, Decebal Făgădău.

Edilul nu a precizat când anume vor începe lucrările de reabilitare a imobilului, însă a menționat că respectivul proiect va fi depus cel târziu luni, 9 iulie 2018, ora 12:00 și că speră ca, până la finalul acestui an, Primăria să dețină toată documentația necesară pentru demararea procesului de renovare.

 

(Visited 231 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.