Eliminarea sporului de continuitate (sporul pentru lucru în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale) rămâne singura soluție viabilă pentru conservarea veniturilor salariaților din sănătate şi asistenţa socială, mai ales pentru asistenții medicali. Eliminarea indemnizației de hrană din plafonul de 30% fără alte modificări legislative nu poate constitui o garanție a păstrării veniturilor asistenților medicali, cel puţin la nivelul lunii Decembrie 2018.

Din analiza aplicării etapizate a Legii salarizării unitare în perioada 2018-2022 şi a indicatorilor macroeconomici (indice de inflație, putere de cumpărare) asistenții medicali au cea mai mică creștere procentuală a veniturilor. Aceștia vor ajunge în anul 2022 să aibă aproximativ aceeași putere de cumpărare cu cea din 2017. De asemenea, pe grila de salarizare, asistenții medicali vor avea o poziție care îi dezavantajează în raport cu celelalte categorii de salariați din sănătate şi asistenţa socială.

Federaţia SANITAS solicită imperativ Guvernului eliminarea sporului pentru continuitate din plafonul de 30%.

Unul din cele mai importante puncte ale acordului semnat cu Guvernul României în luna mai 2018 este garantarea păstrării drepturilor câștigate! Ne aşteptăm ca Guvernul să îşi respecte angajamentele asumate!”, se arată în mesajul Sanitas.

 

(Visited 2.300 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.