Potrivit inițiatorului proiectului, deputatul independent Oana Bîrzan, hărţuirea afectează foarte multe femei din România, astfel că, opt din zece nu se simt în siguranţă pe străzi noaptea, iar patru din zece au același sentiment și în timpul zilei. Totodată, şapte din zece femei nu se aşteaptă ca cineva să le ia apărarea dacă sunt hărţuite pe stradă.

Sper ca aceste lucruri să se schimbe odată cu intrarea în vigoare a acestei legi. Zi de zi, femeile din România sunt agresate şi umilite prin hărţuire – sub toate formele sale – inclusiv în şcoli şi universităţi, la locul de muncă, pe stradă, în transportul în comun şi în instituţii publice.

De cele mai multe ori, hărţuitorii nu se opresc doar la abuzuri verbale sau gesturi. Hărţuirea nesancţionată poate duce la forme grave de violenţă, iar acest lucru nu mai poate fi tolerat”, a declarat deputatul independent Oana Bîzgan.

Propunerea legislativă semnată de Oana Bîrzan și de alți 75 de parlamentari din toate formaţiunile politice, va rezolva două necesităţi majore: interzicerea tuturor formelor de hărţuire ce nu intră sub spectrul legii penale sau al relaţiilor de muncă, precum şi sancţionarea lor.

Potrivit inițiatoarei proiectului legislativ, contravențiile menționate în propunerea legislativă nu vor înlătura caracterul penal al faptelor respective, legea fiind aplicată de către ofiţerii, subofiţerii şi agenţii din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de către poliţiştii locali.

Odată cu interzicerea expresă a hărţuirii inclusiv în spaţiul public, hărţuitorii se vor gândi de două ori înainte, ştiind care sunt riscurile – scopul este unul preventiv.

Am făcut primul pas, dar hărţuirea este un fenomen complex – lucrez la alte iniţiative legate de acest subiect, inclusiv unele educative, a precizat Oana Bîrzan.

 

(Visited 82 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.