Datorită eforturilor depuse de Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) de a deversa zeci de tone de materii fecale direct în Marea Neagră, o nouă specie de pescăruşi poate fi acum admirată de constănţenii care se aventurează pe faleza din zona Cazino.

Penajul pescăruişilor este de un maro distinct, o combinaţie de cafeniu şi castaniu ce vizual rezultă într-un căcăniu de toată splendoarea.

Modeşti, cei din conducerea RAJA Constanţa consideră efortul lor doar o contribuţie minoră la completarea diversităţii faunei locale.

„Eh, lăsaţi! Lăsaţi!“, spune Felix Stroe, directorul Regiei. „Noi am tot livrat rahat de-a lungul anilor, nu doar în mare, şi nu am văzut pe nimeni să vină şi să ne recunoască meritele. Tot e bine că s-a întâmplat şi acum, cu pescăruşii ăştia minunaţi!“

De asemenea, biologii sunt uluiţi de rapiditatea cu care pescăruşii obişnuiţi au căpătat acest aspect.

„Este fantastic cât de repede s-a produs această schimbare de culoare. Încă studiem şi cercetăm să aflăm cum a fost posibil, însă mergem pe ideea că alimentaţia a contribuit semnificativ“, spune un biolog.

În susţinerea afirmaţiilor sale, un pescar ne-a declarat că în ultima vreme guvidele, stavridele şi hanusul pescuit este tot mai căcăniu precum şi copiii săi pe care îi hrăneşte cu peştele respectiv.

RAJA dă asigurări că situaţia se va îmbunătăţi deoarece resursele de rahat sunt, practic, inepuizabile şi mai ales că au toată susţinerea autorităţilor locale.

Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

(Visited 455 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.