Polițiștii locali din Constanța s-au deplasat în cartierul Tomis Nord unde au fost sesizați de vecinii exasperați ai unui individ pe care îl acuzau că încalcă legea în mod repetat.

Ajunși la fața locului, cei de la Locală i-au apelat imediat pe polițiștii adevărați, care au intervenit în forță și l-au săltat pe numitul Pompiliu Stavarache, zis „Ciorăpel“, prins în flagrant în timp ce aduna rufe de pe sârmă.

Ne-am săturat de acest clan de interlopi din cartierul nostru! Acum l-au luat doar pe el , dar să știți că și nevastă-sa este la fel de implicată. Nici nu vă mai spun de câte ori am văzut-o cu ochii mei cum întindea rufe pe sârmă… În văzul lumii!“, a spus unul dintre vecinii lui „Ciorăpel“.

Potrivit oamenilor legii, Stavarache expunea pe sârma din fața casei mai multe obiecte textile în același timp și, pentru colectarea lor, folosea un obiect contondent caracterizat ca fiind asemănător unui lighean din plastic.

De asemenea, potrivit mărturiilor stârnse de la vecini, polițiștii nu exclud varianta ca soția lui „Ciorăpel“ să fie creierul întregii operațiuni, bărbatul fiind doar trimis la înaintare pentru expunerea și colectarea rufelor.

(Visited 9.165 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.