Suspiciunile că unii angajați din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui sustrag medicamente şi materiale sanitare din unitate pentru a le folosi la clinicile medicale priviate unde își desfășoară activitatea au fost confirmate recent.

În urma unui control inopinat realizat de paznicii spitalului la ieşirea cadrelor medicale din tură, trei asistente medicale, respectiv infirmiere au fost descoperite având ascunse în genţi materiale sanitare.

Conducerea spitalului din Vaslui a declanşat cercetarea disciplinară împotriva celor trei angajate.

În principal, nu medicamente au fost găsite, ci materiale sanitare. Vorbim de perfuzoare, plasturi, ser fiziologic. Persoanele prinse au fost sanctionate în cadrul Comisiei de Disciplină, care a avut loc săptămâna trecutã.

Vorbim de trei angajaţi ai spitalului cărora le-am luat 5% din salariu. Au mai fost infirmiere prinse cu resturi alimentare, dar aveau cerere către directie, însă nu au asteptat aprobarea”, a declarat Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgentă Vaslui.

Pe fondul informaţiilor conform cărora anumiţi angajaţi ar ieşi din spital cu medicamente sau materiale sanitare, conducerea spitalului din Vaslui a decis efectuarea unor controale inopinate de către angajaţii firmei de pază. Deicizia a stârnit nemulţumiri în special în rândul medicilor, care consideră că o astfel de decizie ar arunca asupra lor suspiciunea că sunt nişte hoţi.

Potrivit managerului SJU Vaslui, Ana Rinder, spitalul a încheiat de la începutul lunii ianuarie un contract nou cu o firmă de pază, iar astfel de verificări au loc cu respectarea prevederilor contractuale, motiv pentru care nu ar trebui să existe nemulţumiri în rândul celor verificaţi.

Angajaţii firmei de pază realizează controale inopinate, conform atribuţiilor stipulate în contract. Nu cred că aceste verificări trebuie să reprezinte motiv de nemulţumire pentru nimeni, atâta timp cât nu există nimic de ascuns.

Dacă cineva iese cu o sacoşă din spital şi angajatul firmei de pază consideră că persoana respectivă trebuie verificată, se efectuează controlul, chiar dacă este vorba despre un medic. Nu sunt controale făcute cu rea voinţă sau pentru a acuza pe cineva”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

 

(Visited 7.022 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.