Influenceri, păcăliți să promoveze brânza Regelui Charles, un brand fictiv. Oana Roman și Ana Morodan au căzut în plasă
Influenceri de România. Oana Roman și Ana Morodan au fost păcălite de către un tânăr youtuber să promoveze pe rețelele de socializare Brânza Regelui Charles, un produs inexistent. VIDEO MAI JOS.
Youtuber-ul Nicknamedpete a fost pus pe glume și a păcălit mai mulți creatori de conținut să facă reclamă la o bucată de brânză.
Pachetul trimis de youtuber conținea un produs inventat sub numele de „brânza Regelui Charles al III-lea”. Povestea produsului era următoarea: o enclavă de călugări din vecinătatea satului Viscri i-ar fi trimis această brânză drept dar de botez Regelui Charles al III-lea.
Brânza ar fi fost produsă la mănăstirea fictivă „Cloașter”, care a decis să mai producă un lot cu ocazia aniversării de 75 de ani ai Regelui Charles.
În realitate, tânărul a folosit o brânză camembert, de origine poloneză, pe care a cumpărat-o cu doar 7 lei și pe care ambalat-o într-o hârtie simplă maro, legată cu o sfoară și închisă cu un sigiliu.
Nicknamedpete a prezentat ulterior pe canalul său de YouTube întreaga poveste.
Oana Roman susține că ea și-a dat seama că ceva nu este în regulă și că totul este o farsă. Vedeta a declarat că îl va da în judecată pe cel care a inițiat această acțiune de a păcăli persoanele publice.
„Ca să lămurim această mizerie. Nu. Eu nu am căzut în plasă. Doar m-am prefăcut. Am postat, apoi am șters, dar am păstrat postările ca să existe probe la dosar pentru acest infractor. Am dat mail în care rugam să confirme cine e și am transmis pe WhatsApp toate informațiile către cineva care lucrează cu Casa Regală pentru a investiga sepța, iar acest personaj să răspundă legal pentru ceea ce face”, a explicat Oana Roman.
- branza regelui
- influenceri
- youtuber