În ultimul termen al dosarului Nazarcea, judecătorii ÎCCJ au decis ca toți inculpații să fie achitați, informează adevarul.ro

Decizia judecătorilor vine după ce, spre surprinderea opiniei publice, la sfârșitul lunii ianuarie, procurorul de caz ceruse pedeapsa de închisoare cu suspendare.

În primă instanță, la Curtea de Apel Constanța, judecătorul Cristian Deliorga nu a confirmat acuzațiile, așa că prelatul a fost achitat. Magistratul a stabilit că probele adunate de procurorii DNA nu sunt suficient de solide. Ulterior, Deliorga a fost numit judecător la Curtea Constituțională a României.

Alături de Teodosie, în dosarul „Nazarcea“ au mai fost judecați și achitați preoții Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan și Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceștia fiind acuzați folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Procesului lui Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, a început în urmă cu trei ani.

„În perioada 2010 – 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene.

În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi.

De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei”, susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele alea pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

 

(Visited 899 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.