Deschiderea noului hypermarket Lidăl în zona Icil a Constanței, chiar acolo unde odinioară existau cei de la Dobrogea, reprezintă un obiectiv serios pentru Jandarmerie, care deja a început pregătirile tactice pentru întâmpinarea miilor de constănțeni care vor da buluc pentru a profita de reduceri obscene la te miri ce.

Întreaga operațiune este atent supravegheată de însăși ministrul Carmen Dan, care și-a stabilit centrul de comandă în Kaufland-ul de vizavi.

Cel care va coordona intervenția din teren va fi însuși colonelul Cătălin Paraschiv, zis „omul în alb“, zis „fantoma albă“, celebru pentru munca eficientă din teren când a reușit coordonarea echipajelor de jandarmi pentru gazarea cu succes a mii de protestatari din Piața Victoriei. Oameni din interior spun că, de data asta, pentru orice eventualitate colonelul se va îmbrăca complet în maro.

Reprezentanți din cadrul Jandarmeriei spun că o astfel de intervenție reprezintă o adevărată provocare chiar și pentru ei.

Facem față la orice fel de protestatari, în orice piață din țara asta, însă cu oamenii care se înghesuie la reduceri sau inaugurările de supermarketuri este o cu totul altă poveste. Suntem obișnuiți să batem și să gazăm oameni pașnici, nu nebuni violenți și agresivi care văd roșu în fața ochilor dacă te pui între ei și rafturi“, ne-a mărturisit un jandarm.

Constănțenii sunt nerăbdători să se înghesuie în noul hypermarket și spun că abia așteaptă să vadă cum vor răspunde cei de la Kaufland în fața concurenței. „Eu sunt pregătită să mă înghesui și să mă calc în picioare în orice loc în care e făcute reduceri. Am mai fost, am mai participat și nu mi se pare mare scofală. Totul e să știi când să dai un brânci sau cum să zbieri și să te zvârcolești pe jos dacă cineva te împinge pe tine“, ne-a explicat Frusina Natforseil, pensionară în vârstă de 78 de ani.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 2.703 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.