Administraţie

La Negru Vodă, primarul a construit un parc nou, de 15.000 mp. La Constanța, se pun borduri din marmură

Primăria din localitatea constănțeană Negru Vodă a accesat fonduri europene pentru a construi un parc impresionant, pe o suprafață de 15.000 de metri pătrați.

Scris de 
 pe data 
10 septembrie, 2019

Fondurile europene pe care primarul Petre Urziceanu (PNL) a reușit să le atragă pentru construcția parcului sunt în valoare de 850.000 de euro.

Construcția parcului din Negru Vodă a presupus reconversia funcțională a două terenuri neutilizate în suprafață de peste 15.000 de metri pătrați și amenajarea de noi spații verzi, sistem modern de irigații, locuri de joacă pentru copii, spații pentru tineri și pensionari.

Parcul a fost inaugurat ieri, 9 septembrie, în cadrul unui evenimet special, găzduit de primarul Petre Urziceanu (foto centru). La eveniment au mai participat și președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă (foto dreapta), alături de consilierul județean PNL, Bogdan Bola (foto stânga).

După inaugurarea parcului, deputatul liberal Bogdan Huțucă a transmis pe pagina sa de Facebook că este „ceea ce Constanța nu are și nici nu va putea avea vreodată atâta timp cât pe scaunul de primar se vor cocoța oameni produși de nomenclatura de gașcă a pesediștilor Mazăre și Constantinescu. Oameni captivi între incompetența în a atragere fonduri europene și interesele camarilei de partid. Căci a vorbi în Constanța lui Făgădău de parcuri, spații verzi sau de fonduri europene este ca și cum ai vorbi despre extratereștrii și OZN-uri: mulți spun că ar exista, dar nimeni nu i-a văzut.

Domnul primar Urziceanu a demonstrat că o administrație liberală eficientă, dedicată oamenilor și intereselor comunității locale, poate face lucruri frumoase și trainice, poate schimba destinul unei localități. De astfel de primari are nevoie România și sunt convins că sub o administrație locală PNL, municipiul Constanța se va putea reîntoarce cu fața spre cetățeni și spre nevoile orașului!“, a scris Huțucă.

Pe lângă realizarea acestui parc, Primăria Negru Vodă mai are în derulare următoarele proiecte:

– proiect european transfrontalier pentru reabilitarea drumurilor, în valoare totală de 7.9 milioane euro
– până la finalul anului acesta, se va da în folosință un bloc de locuințe sociale pentru tinerii orașului, investiția fiind de aprox. 2.2 milioane de lei
– pentru educație, administrația liberală a accesat 9.3 milioane lei pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea liceului din localitate
– proiect de 2.6 milioane de lei pentru construirea unei noi grădinițe cu program prelungit în localitate.
– proiect European aflat în evaluare: construirea unei noi școli, cu teren și sală de sport multifuncțională în satul Daraban, valoarea totală a proiectului fiind de 740.000 de euro.
– proiect de 7.5 milioane de euro pentru construirea unui cartier de locuințe sociale, concomitent cu o reamenajare urbanistică a întregii zone – trotuare, străzi și parcuri noi, locuri de joacă sau de recreere. În cadrul aceluiași proiect, se va construi și un centru multifuncțional pentru tineret, cu bazin de înot semi-olimpic acoperit.

În tot acest timp, tot pe 9 septembrie, Primăria Constanța anunța că se lucrează de zor la reabilitarea Podului de la Butelii (pasajul Cumpenei), pe care angajații Confort Urban montau un nou rând de borduri din marmură.

Sursa foto: Primăria Constanța

 

Actualitate