Medicii atrag astfel atenția asupra faptului că aceste gărzi „epuizante” au urmări tragice asupra sănătății lor, iar drept răsplată statul român refuză să le considere aceste gărzi drept vechime în muncă.

„Au fost colegii și prietenii noștri, fiecare cu povestea sa, una care ar merita cu prisosință sa fie menționată.. fiecare poveste în parte mi-a atins inima, la propriu…va împărtășesc doar câteva.

E povestea chirurgului care, după gardă, în sala de operație, făcându-i-se rău, a preferat să continue, până a terminat ceea ce începuse… Colegii s-au oferit să îl ajute, să termine ei, dar i-a refuzat. După ultimul fir a cerut să fie dus la SMURD… a fost prea târziu..

E povestea cardiologului cu diabet și probleme cardiace ce făcea peste 10 gărzi pe lună și pentru care nu s-a găsit un elicopter SMURD..toate erau ocupate. Toate sunt destine frânte înainte de vreme. Unul a lăsat în urmă trei copii mici, altul a trecut în lumea celor drepți cu doar o lună înaintea cununiei unicului copil. Sunt povești de viață și, din păcate, de moarte, absolut reale…”, povestește medicul Livia David.

Aceasta consideră că instituțiile statului trebuie să ia măsuri reale care să oprească această avalanșă a morților subite în rândul medicilor. Medicii nu cer pensii speciale la 45-50 de ani, ci recunoașterea orelor de gardă ca vechime în muncă.

„Domnilor parlamentari, vă rugăm să luați notă de această realitate. Un medic mort prematur înseamnă mii de pacienți ce nu mai sunt tratați, mii de alte morți subite! Când moare un medic, moare speranța a mii de alți oameni. De ce trebuie să fie asa? Statul român nu are nimic de câștigat… dimpotrivă!!

Nu cerem favoruri, nu cerem pensii speciale la 45-50 de ani. Rugăm colegii medici-parlamentari să ia notă de această listă și să inițieze și să susțină proiectul de lege ce vizează recunoașterea orelor de garda ca vechime în muncă. Ce alt argument mai viabil putem aduce decât această listă? Noi suntem cei ce plătim uneori cu viața și întotdeauna cu sănătatea prețul acestor gărzi! Și, conform actualei legislații, ele nu constituie timp de muncă ce contează ca vechime în muncă!”, se mai arată în postarea medicului Livia David. 

LISTA MEDICILOR DECEDAȚI ÎN TIMPUL GĂRZII SAU IMEDIAT DUPĂ

1. COSANA CLAICIU, 44 ani, medic cardiolog, Arad..2018..( decedata în garda)

2.ADRIAN FRONE, 38 ani, medic ATI, Bucuresti, 2018 ( decedat în garda)

3.MARIUS DAN RASOVEANU, 70 de ani, medic pediatru, Lipova, 2018 (decedat în garda)

4.GRIGORE LUPESCU, 55 ani, medic cardiolog, Tg Jiu, 2018 ( pana de curand făcuse 10 garzi/ luna)

5.MARLENA STEFAN, 52 ani, SMURD, Galați, 2016 ( decedata în garda)

6.GABRIEL JILAVU, 49 ani, medic ortoped, Botoșani, 2012 (decedat în garda)

7. ION BOTEZATU, 62 ani, medic radiolog, Iasi, 2012( decedat în garda)

8. COSMIN GIUBELAN, 50 ani, medic chirurg, Târgu Jiu, 2008 (decedat în garda)

9.OVIDIU LUCIAN BUMBEA, 46 ani, psihiatru, Alba Iulia, 2010 ( decedat în garda)

10.VIORICA MOGLAN , 53 ani, medic ATI, Roman, 2003 ( decedata in garda)

11. SZENPETERIY, 59ani, UPU BISTRITA, 2010 ( decedat în garda)

12.PANAITESCU DINU, 58 ani, medic ginecolog, Mediaș, 1991 ( decedat în garda)

13.NAGY ADALBERT, 69 de ani, Mediaș, ATI, 2001 ( decedat în garda)

14. ADRIAN STELIAN COMANICIU, 42 ani, medic chirurg, Sibiu, 2006 ( decedat în garda)

15.IOSIF SASS, 57 de ani, Mediaș, medic infectionist, 2013 ( decedat în garda)

16.SILVIU GOTEA, 62 de ani, medic UPU, Târgoviște, 2016( decedat a doua zi după garda)

17. HORIA GEORGESCU, 40 de ani, medic chirurgie generală, Bucuresti, 2015( decedat a doua zi după garda)

18.MUGUR TIMOFTE, 43 ani, medic chirurg, Slobozia, 2008 ( decedat a doua zi după garda, în sala de operație.)

19.EUGENIU BOGDAN, 58 ani, medic internist, Constanța, 2010 ( decedat a doua zi după garda)

20.SILVIU PRIBEAGU, 51 ani, medic chirurg, Constanța, 2010 ( decedat a doua zi după garda)

21. ANCA MARINESCU, 52 ani, medic de familie, Buzău, 2017( decedata a doua zi după garda)

22.SILVIU GOTEA, 62, medic SAJ, Târgoviște, 2017 ( decedat a doua zi după garda)

23.PETRUTA VADUVA, 32 ani, medic internist, Sibiu, 2016 ( decedata a doua zi după garda)

24.CONSTANTIN OBOGEANU, 60 de ani, medic de familie, Vâlcea, 2017( decedat în cabinet, a doua zi după garda)

25. VIOREL FILIP, 50 ani, medic chirurg, Iași, 2012( decedat a doua zi după garda)

26. CARDOS MONICA, 33 de ani, SMURD, 2003 ( decedata in garda- primul elicopter SMURD prabusit)

27.MIHAELA DUMEA, 40 ani, UPU/ SMURD, 2016(decedata în garda- elicopter prabusit)

28.LILIANA PUIU, 36 ani, SMURD , Iași, 2006( decedata in garda, elicopter prabusit)

29. LAURA VIZIREANU, 39 de ani, SMURD , 2014( decedata in garda- elicopter prabusit)

30. DAN VELCELEAN, 53 de ani, medic de familie, 2008, ucis de un pacient în cabinet)

31.CONSTANTIN BARBU, 57 ani, medic internist, Adjud, 2015 (decedat în timpul serviciului)

32 PUSCARIU CRISTINA, 60 ani, medic pneumolog, Ploiesti, 2018 ( decedata în timpul serviciului)

33. FLORIN PAUN ..45 ani, medic ortoped, Rm Vâlcea, 2005( decedat în timpul serviciului))

34. MINCA DANA, 50 de ani, medic de familie, Caracal, 2014 (moarte subita)

35. AURELIA RADULESCU, 67 ani, medic cardiog, 2011 ( moarte subita)

36. AN POPESCU, 57 ani, medic pediatru, Rm Vâlcea, 2004( moarte subita)

37. MIRELA PROFIR, 46 ani, medic de familie, Craiova, 2014 (moarte subita)

38.ALEXANDRU MIHAI TOM, 46 ani, medic interne și cardiologie, Codlea, 2016 ( moarte subita)

39.DIANA VISIAN, 50 ani, medic neurolog, Tg Carbunesti, 2017 ( moarte subita)

40.FLORIAN IONESCU, 67 de ani, medic diabetolog, Pitești, 2007( moarte subita)

41.PREDESCU DUMITRU, 62 ani, medic cardiolog, Ploiesti, 2010( moarte subita)

42. ADRIAN MIHAI NEGOITA, 36 ani, Buzău, 2017 ( moarte subita)

43.DIANA LUPESCU, 50 ani, medic neurolog, 2018 ( moarte subita)

 

(Visited 3.928 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.