Actualitate Politică

Ludovic Orban și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al PNL

Fostul președinte al liberalilor și-a anunțat marți, în plenul Camerei Deputaților, demisia din grupul parlamentar al PNL, spunând că „încă” nu pleacă și din partid.

Scris de 
 pe data 
26 octombrie, 2021

Ludovic Orban și-a anunțat demisia din grupul parlamentar al PNL, declarând că, deocamdată, nu are altă soluție, lânsând totodată noi atacuri la adresa succesorului său la șefia partidului, Florin Cîțu, și a „chiriașului” de la Cotroceni.

„Din păcate, astăzi nu am altă soluție pentru onorarea obligațiilor morale decât de a mă despărți, sper temporar, de colegii mei liberali“, a afirmat Orban.

„Începând de astăzi m-am dezafiliat, m-am retras din grupul parlamentar al PNL. Și voi continua ca parlamentar neafiliat. Motivul principal e legat de ceea ce reprezentăm noi, parlamentarii.

Obligația morală față de români e de a-mi respecta angajamentele luate în campania electorală.

Ce s-a întâmplat în ultimele luni depășește orice imaginație. S-a creat o criză politică artificial, a fost făcut praf un partid politic, a fost făcută praf coaliția.

Nu pot fi părtaș la acest mod de a face politică. Nu accept o operație de lobotomie. Nu-mi dau încă demisia din PNL. E partidul căruia i-am dedicat toată viața matură.

Pentru a rămâne în PNL trebuie îndeplinite însă câteva condiții“, a spus Orban, în plenul Camerei Deputaților.

Una dintre condiții ar fi, potrivit lui Orban, ca „PNL să își întoarcă fața către cetățeni și spatele către chiriașul de la Cotroceni“.

Sursa: Hotnews.ro

Actualitate