
PSD nu știe că-l face mare pe Ilie
PSD a reușit un lucru extraordinar. L-a oprit pe Ilie din picaj, i-a stopat erodarea accentuată produsă de măsurile nepopulare de austeritate. Ilie nu mai e sărăcie, ci e omul de care se teme PSD. Ilie nu mai pare însprâncenatul morocănos și inflexibil care dă oameni afară și scumpește viața, ci devine sperietoarei vidrei de la Dolj și a colecționarilor de cutii de pantofi.
Iar când îi vezi pe bișnițarii Grindeanu, Neacșu și Manda înjurându-l pe Ilie, pare că îți bagi mai degrabă picioarele în ea de foame și criză, decât să raliezi cu barbugii ăștia, care te vor face la buzunare în prima clipă de neatenție. Căci, politica, înainte de doctrine, orientări și ideologii, este despre percepție și încredere. Asta nu înțelege PSD când își pune în frunte oameni pe care românii îi detestă prin simpla prezență.
Bolojan are tot interesul politic de a prelungi această criză, hrănindu-se cu valul uriaș de antipatie care pare să copleșească PSD. Se consolidează nu drept premierul performant al României, ci devine un catalizator al electoratului de dreapta anti PSD. Lucru care îl sperie în adevăratul sens al cuvântului inclusiv pe Nicușor Dan, președintele noptieră care visează deja un al doilea mandat. De aici și lipsa de substanță a reacției publice, atitudinea părintească față de un PSD care nu doar că răstoarnă masa, dar dă și foc la draperii.
În stilul clasic, strategiile PSD (vezi inclusiv votul dat lui Simion de aparatul de partid la alegerile prezidențiale din primul tur în 2024) devin lecții de idioțenie politică, o kamasutra de Olt cu pozițiile posibile și imposibile prin care se poate sinucide un partid.
Dacă Grindeanu, Neacșu și Olguțu continuă să stea proțăpiți în fruntea partidului, PSD va ajunge până în 2028 în pragul disoluției, alimentând AUR cu resurse și oameni pentru viitorul partid stat.
PS: În acest context, circul cu alegerile din PSD Constanța pare mai degrabă bătălia calicilor pe ceaunul gol.
- PSD
- sorin grindeanu






