Vor fi măsuri ferme, a subliniat Despescu, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Bogdan Despescu a anunțat suplimentarea forțelor din teren pentru respectarea regulilor de protecție.

„Pe litoral și la munte vor fi prezente echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, inspectori ITM, DSV și ANPC, pentru a face verificări.

Vom organiza acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, mijloacele de transport persoane, piețe, în zona urbană și rurală.

Cu prioritate pe litoral, în zone turistice și de munte, vom aloca resurse să acoperim cea mai importantă perioadă din această lună.

Vom avea o linie Telverde unde cetățenii să sesizeze neregulile constatate ca să putem acționa.

Unde vom constata încălcări ale legii vom lua măsuri ferme.

Pentru litoral vor fi detașate echipaje din țară.

Vom merge până la suspendarea activității operatorilor economici dacă nu respectă măsurile”, a anunțat Despescu.

Amintim că șefului IPJ Constanța, Constantin Dancu și-a pierdut funcția după ce în presă au apărut imagini cu sute de turiști prinși în horă, fără să se respecte distanțarea socială.

„O comisie din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne a evaluat măsurile dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2, în stațiunea Mamaia, de către Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și Poliția Stațiunii Mamaia.

În urma analizei situației constatate s-au dispus următoarele: cu data de 30 iunie 2020, șefului I.P.J Constanța i-a fost întreruptă menținerea în serviciu, după împlinirea vârstei standard de pensionare, iar cu data de 1 iulie 2020, s-a dispus încetarea împuternicirii adjunctului șefului I.P.J Constanța pe linie de ordine publică”, a anunțat IGPR.

Potrivit sursei citate, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu data de 1 iulie, comisarul-șef de poliție Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de 3 luni, atribuțiile funcției de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, comisarul de poliție Nucu Marian a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, pe o perioadă de 3 luni.

Totodată, Poliția a suplimentat numărul efectivelor care acționează pe litoral. Astfel, 182 de polițiști au fost delegați la IPJ Constanța.

În total, peste 500 de polițiști acționează pe litoral.

În Mamaia, oamenii au încins o horă chiar pe promenadă. În imagini s-a văzut cum turiștii se distrau fără să păstreze distanțarea socială.

 

 

(Visited 263 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.