De această nouă regulă s-au lovit numeroși părinți chiar de 1 iunie, de Ziua Copilului, dată la care au intrat însă în vigoare și noile măsuri.

„Cea mai mare prostie pe care am putut să o văd în țara asta și nu înțeleg logica. Să vă zic ce ni s-a întâmplat azi (n.n. – 1 iunie) și ce părere aveți. Deci am fost de dimineață cu fetița mea și alți 3 copii la locul de joacă din City pentru că își doreau de mult să se joace acolo și când am ajuns acolo era coadă, iar la rând câțiva copii plângeau și nu înțelegeam de ce. Când am ajuns în față să aflăm că de fapt nu îi primise la joacă ceea ce ni s-a întâmplat și nouă pentru că noi, părinții, nu eram vaccinați, dar noi nu intram cu ei rămâneam afară. Deci la locul de joacă intrau doar copiii ai căror părinți sunt vaccinați. Doamne ferește ce porcărie… atâta timp cât copiii merg la școală și sunt toți acolo într-o sală cum doamne iartă-mă să dai asemenea lege. Voi pe unde ați fost azi vi s-a spus asta? Până la urmă copiii noștri au înțeles dar erau atât de mulți copii care plângeau de ți se rupea sufletul. Mi se pare că asta e discriminare nu ai cum să faci așa ceva, și tocmai azi…” – a postat P.I. pe un grup de Facebook de mămici din Constanța.

Imediat zeci de păreri, sfaturi și îndemnuri la revoltă. Cele mai multe mămici erau de părere că trebuie acționat în judecată locul de joacă pentru discriminare și erau blestemați „vacciniștii” fiindcă din cauza lor se întâmplă așa ceva.

„Este o discriminarea! Ar trebui dați în judecată. Veșnica problema: cei care sunt vaccinați ar trebui să se simtă protejați, nu ar trebui să se teamă la fel de mult de virus, dar ei se sperie mult mai mult! Așa cum cei nevaccinați, mult mai numeroși, nu cer excluderea vaccinaților care stau fără mască, la fel ar trebui să ne accepte alegerile”, a comentat o altă mămică indignată.

O altă mămică este de părere că persoanele vaccinate sunt „ofticate” pe cele nevaccinate fiindcă „avem mai multă minte” și de aceea le fac viață grea. : „Ba eu cred că sunteți foarte ofticați pe noi, cei nevaccinați, am avut mai multă minte. E problema mea cum aleg să mă imunizez, poate vreau să iau virusul și să mă imunizez în felul ăsta. De ce ne obligați să face ce ați făcut voi?”.

(Visited 866 times, 5 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.