Ministerul lucrează în prezent la mai multe amendamente și regulamente menite să interzică aceste dispozitive pe teritoriul Turciei, urmând ca în noua sesiune legislativă care a început pe 1 octombrie Parlamentul să aprobe această propunere.

Mai mult decât atât, potrivit proiectului, nu doar că va fi interzisă folosirea și comercializarea țigărilor electronice pe întreg teritoriul țării, dar aceste dispozitive nu au voie nici măcar să intre în țară. Astfel, turiștii nu vor avea voie să intre cu aceste țigări în Turcia.

„Interzicerea țigărilor electronice va fi valabilă inclusiv în punctele de trecere a frontierei. Am elaborat propunerile legislative în care vom defini termenii de spațiu închis și spațiu deschis în ceea ce privește restricțiile privind fumatul, dar țigările electronice vor fi interzise total”, a declarat Fahrettin Koca, ministrul Sănătății din Turcia.

În urmă cu câteva zile o altă persoană a murit după ce a dezvoltat o boală gravă respiratorie din cauza țigărilor electronice, au anunțat oficiali americani.

Informația vine pe fondul unul val de boli pulmonare misterioase pe care autoritățile sanitare îl pun pe seama folosirii de țigări electronice. Potrivit Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor SUA (CDC) există 193 de “cazuri potențiale” în 22 de state americane, printre care Minnesota, Carolina de Nord, California, Texas, New Mexico, Illinois. Agenția pentru sănătate a statului Illinois (stat în care au fost înregistrate 22 de cazuri) a precizat că pacienții au vârste cuprinse între între 17 și 38 de ani. Persoanele afectate acuză simptome precum tuse, apnee, oboseală dar și cazuri de vărsături și diaree. Cazurile au fost raportate pe parcursul a două luni, între 28 iunie și 20 august.

Țigările electronice expun utilizatorii la „multe substanțe diferite despre care avem puține informații în ce privește efectele negative – inclusiv arome, nicotină, derivați de canabis și solvenți.”

(Visited 205 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.