Sănătate

Mii de posturi de asistent medical vor fi scoase la concurs. Șpaga tot 15.000 euro a rămas?

Scris de 
 pe data 
16 ianuarie, 2024

Ministrul Sănătății a anunțat că peste 7.600 de posturi de personal medical vor fi scoase la concurs în curând printr-o procedură simplificată. Vor fi 2.500 de posturi de medic și peste 5.000 de asistent medical și infirmiere, însă liderii de sindicat din Sănătate se plâng că nu va veni nimeni la concurs deoarece „posturile nu sunt atractive”. Un teatru ieftin, dacă ținem cont că posturile de asistent medical se obțin în marea lor majoritate doar cu șpagă sau pile, sumele vehiculate pentru un singur post fiind de cel puțin 15.000 euro.

Potrivit mistrului Sănătății, noua procedura va scurta timpul pentru ocuparea unui post scos la concurs de la 100 la 35 de zile maximum.

„Am semnat un Ordin de munistru care modifică substabţial modul de ocupare a posturilor în sistemul de Sănătate, scurtează foarte mult termenele”, a spus ministrul Rafila.

„Înainte de publicare este necesar un aviz din partea Colegiului Medicilor, judeţean sau al municipiului Bucureşti, iar în forma veche acest aviz trebuia dat în cinci zile, acum am scurtat termenul la două zile. După care urmează publicarea concursului”, a spus Rafila. Ministrul a mai spus că în forma veche a legii, organizarea concursului era în 90 de zile, iar în prezent este de maximum 30 de zile lucrătoare, la care se adaugă publicarea rezultatelor în trei zile.

Actualitate