Nelu Tătaru a precizat că bilanțul de astăzi arată că „avem o rată de 4% de infectare, avem o transmitere comunitară accentuată”. Ministrul Sănătății a recomandat în acest sens respectarea regulilor: purtarea măștii, distanțarea fizică și spălatul și dezinfectatul mâinilor.

Trebuie să facem o analogie și să vedem ce înseamnă tot turismul de pe Valea Prahovei apoi tot litoralul. Vine populație din toată țara și se reîntoarce, făcând o transmitere comunitară în localitățile lor. Acolo se respectă cel mai puțin regulile și atunci reevaluarea ca și controale la agenții economici, reevaluarea la județele de unde au venit acești conaționali.

În următoarele două-trei zile vom vedea județele care au creșteri”, a declarat Nelu Tătaru pentru Digi24.

Întrebat dacă va fi impusă carantina în anumite locuri de vacanță, ministrul a spus că nu, dar că „agenții economici trebuie să respecte regulile care au fost stabilite. Dacă nu sunt respectate, se vor lua măsuri”.

„Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a spus Tătaru.

„Avem un sistem medical pregătit dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați”, a subliniat ministrul.

Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt „complet dotate”.

 

(Visited 1.497 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.