În urma incendiului din data de 1 octombrie, izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța din cauza instalațiilor electrice suprasolicitate, au murit nouă persoane. Astăzi, 10 ianuarie, se împlinesc 100 de zile de când primarul Chițac a declarat că spitalul va fi repus în funcțiune cu prioritate. Acest lucru nu s-a întâmplat.

Mirela Garip a declarat că toți consilierii locali s-au lovit de lipsa de informații și de comunicare din partea primăriei condusă de Vergil Chițac, în ciuda importanței pe care o reprezintă redeschiderea spitalului și a tuturor adreselor înaintate de către reprezentanții USR Constanța.

Au trecut mai bine de 3 luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase. Deși primarul Constanței ne-a promis că va redeschide spitalul, acest lucru nu s-a întâmplat. Ne-am lovit de lipsa de informații și de comunicare. Am înaintat adrese atât către Primărie, cât și către managementul spitalului. Nu am primit niciun răspuns! Domnul primar, Vergil Chițac a ales să acționeze singur, fără să ne consulte. Această atitudine a dumnealui a arătat o ruptură evidentă între el și consilieri. La inițiativa viceprimarului Florin Cocargeanu am mers la spital în acest an.

Sunt situații emoționante. Există 30 de pacienți HIV care au nevoie să fie internați. Pacienții COVID trebuie să fie, de asemenea, tratați.

În cazul secțiilor neafectate de incendiu, cerem redeschiderea lor de urgență. Colegii mei parlamentari au depus deja adrese către MApN, către prim-ministru, în care solicită suportul pe aceste probleme. Este evident că există o comunicare foarte proastă între autoritățile locale și naționale. Cei care au de pierdut, cei care plătesc un preț foarte mare, suntem noi, constănțenii, care avem de suferit și plătim prețul care se numește „sănătatea și viața noastră“, a declarat Mirela Garip.

Garip a mai declarat că USR Constanța susține preluarea Spitalului Modular de către Spitalul de Boli Infecțioase pentru tratarea pacienților COVID și redeschiderea de urgență a a secțiilor care nu au fost afectate de incendiu.

Susținem propunerea de preluare a Spitalului Medical de Izolare și Tratament Constanța de către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe o perioadă determinată, astfel încât pacienții COVID să fie tratați aici de către medicii din Spitalul de Boli Infecțioase, iar în cazul celorlalte secții neafectate de incendiu cerem deschiderea lor urgentă, astfel încât bolnavii să fie tratați aici“, a mai spus consilierul USR.

.

(Visited 129 times, 6 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.