Inițiativa îi aparține consilierului local PNL Daniel Dumitrescu și a fost votată de toți consilierii năvodăreni.

„Am spus tot timpul că ne trebuie resurse financiare pentru a putea lupta cu acest virus și pentru a limita răspândirea lui. Primarul Florin Chelaru a alocat în urmă cu o ședință suma de 150.000 lei, iar în ședința de ieri a venit cu propunerea de a mai aloca încă 100.000 de lei.

Le-am explicat atât lui cât și colegilor consilieri că au crescut foarte mult prețurile la echipamente de protecție și dezinfectanți și că ne trebuie mai mulți bani. Am propus ca la rectificarea bugetară de ieri să alocăm suma de 300.000 de lei și am indicat să se ia banii de la Culte.

Bisericile aveau prevăzută o alocare bugetară de 350.000 lei, bani pe care ar fi trebuit însă să îi folosească în investiții de modernizare, extindere etc. Oricum nu vor mai putea face aceste lucrări acum, așa că vom folosi acești bani acolo unde este cu adevărat nevoie: în lupta cu noul coronavirus. Primarul ne-a spus că va căuta să completeze suma de 300.000 lei propusă de mine și din alte surse bugetare, diferența urmând să fie alocată de la Culte”, ne-a declarat inițiatorul proiectului, Daniel Dumitrescu.

Acesta a precizat că li se vor aloca însă bani bisericilor dar doar pentru cheltuieli curente și funcționare.

Potrivit Primăriei Năvodari, prin amenadamentul consilierului PNL Dan Dumitrescu a fost suplimentat bugetul alocat pentru situații de urgență – lupta împotriva COVID 19 cu suma de 300.000 lei, dintre care 200.000 lei au fost transferați de la capitolul Culte – Biserici.

 

(Visited 1.452 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.