Noul prefect a relatat pe zile activitatea sa din Instituția Prefectului, a spus ce îl nemulțumește, stadiul la care se află monitorizarea și măsurile ce vor fi luate la epava din Portul Midia, situația consolidării malului de la Cumpăna sau despăgubirea sinistraților din comuna Mihai Viteazu.

Stimați locuitori ai județului Constanța,

De la momentul preluării mandatului de prefect al județului Constanța, am anunțat că activitatea mea va sta sub semnul a două coordonate: interesul cetățeanului și domnia legii. De asemenea, afirmam că voi acționa public cu deplină transparență în activitatea administrativă pe care o voi desfăşura și că voi fi un partener de dialog și de colaborare cu toate structurile administrației publice şi cu organizațiile societății civile. Indiferent cât de scurt sau de lung va fi acest mandat, îmi propun să desfășor o activitate transparentă și cu deschidere față de public. Acest fapt va fi posibil prin informări periodice despre activitatea desfășurată, în calitatea mea de prefect al județului Constanța. 

Începând de astăzi, vă prezint activitatea pentru primele zile, măsurile luate, întâlnirile, astfel încât voi încerca să vă familiarizez cu tot ce înseamnă activitatea Prefecturii, dincolo de ușile acestei instituții. Am ales să vă prezint cum decurg primele zile la Prefectura Constanței, pe scurt, prin prezentarea unui ”Jurnal al Prefectului de Constanța”.

Luni, 06 ianuarie:

Am coordonat ședința de lucru cu fiecare departament din cadrul Instituției Prefectului județului Constanța în parte, respectiv Serviciul Juridic – Achiziții, Serviciul Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate, Serviciul Financiar – Contabil, Biroul de Informare, Relații cu Publicul si Secretariat. Drept concluzie, vă informez că Instituția Prefectului Județului Constanța ARE NEVOIE URGENȚĂ DE DIGITALIZARE. Acest lucru înseamnă registratură electronică, doar așa urmând să putem repartiza și menține un control corect asupra tuturor documentelor de intrare și de ieșire din instituție. În același timp, se va înlesni fluxul documentelor între departamentele instituției.

Marți, 07 ianuarie:

Am organizat o întâlnire de lucru la sediul Prefecturii cu reprezentanții ABADL, DSP și DVS. Împreună, am decis monitorizarea săptămânală a parametrilor calitativi ai apei din zona epavei, prin efectuarea de analize chimice și bacteriologice. În plus, am cerut o evaluare a riscurilor din perspectiva fiecărei instituții cu capacitate de control. De asemenea, în aceeași zi am participat și la o întâlnire de lucru la sediul APMC, la discuții participând directorul APMC, Costel Stanca, precum și directorul ANR, Cosmin Dumitrache. Vă informez că la această întâlnire, tema discuțiilor a constituit-o situația navei eșuate în Portul Midia. Drept concluzie, vă aduc la cunoștință faptul că este în desfășurare procedura de licitație în vederea contractării serviciului de ranfulare a navei din Portul Midia.

Miercuri, 08 ianuarie: 

La sediul Instituției Prefectului, am primit vizita mai multor primari din județul Constanța și am desfășurat mai multe activități administrative curente. De asemenea, am dialogat cu reporterii unor televiziuni de știri pe teme diverse.

Joi, 09 ianuarie: 

Am organizat, la sediul Instituției Prefectului, o întâlnire de lucru cu reprezentanții AJPIS. Sunt în măsură să vă informez că pe agenda de lucru au fost trecute două puncte, respectiv identificarea rapidă a unei soluții în vederea acordării despăgubirilor bănești sinistraților din comuna Mihai Viteazu și cooperarea între cele două instituții, în vederea depunerii spre finanțare, din fonduri europene, a unor proiecte.

Vineri, 10 ianuarie: 

Am participat la o ședință de lucru desfășurată la sediul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor. Un alt punct important în agenda de lucru a fost o întâlnire, la sediul Instituției Prefectului, cu directorul ACN și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. Vă informez că mi-a fost prezentată situația lucrărilor de consolidare a malului, tot ceea ce au întreprins autoritățile locale și centrale până în prezent în vederea consolidării malului care pune în pericol mai multe locuințe și, foarte important, vieți omenești. Am cerut informare zilnică privind această situație, deoarece am înțeles gravitatea situației și am decis să mă implic pentru grăbirea lucrărilor. Tot vineri, vă aduc la cunoștință că, în urma sesizărilor din partea reprezentanților mass – media, am cerut conducerii Gărzii de Mediu verificarea informațiilor privind deversarea de materiale de construcții în lacul Siutghiol și identificarea zonei în care s-a făcut acest lucru.

Doresc să subliniez faptul că sunt pregătit să folosesc toate pârghiile legale pentru a veni în sprijinul fiecărui cetățean al județului Constanța.” – , a transmis George Niculescu.

 

(Visited 766 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.