Sărbătoarea Constanței a fost comprimată anul acesta la o banală defilare, ca în vremurile de tristă amintire. Sute de elevi, studenți, militari, polițiști, sportivi și funcționari publici au mărșăluit luni după-amiaza, de la Sala Sporturilor până în piața Ovidius. În fruntea lor, primarul Decebal Făgădău, președintele CJC, Horia Țuțuianu, și prefectul Ioan Albu.

O defilare a deșertăciunilor, o paradă a nimănui, un eveniment trântit în viața Constanței mai degrabă dintr-o agasantă și nefastă datorie. O trecere rapidă pe podiumului notorietății pentru cei trei crai pesediști, care s-au tras în poze suficient pentru încă cinci ani de mandat. De fapt, tot ce a rămas din urma evenimentului sunt câteva albume foto cu Făgădău la panglică și Țuțuianu la microfon. Sărbătoarea constănțenilor a fost confiscată brutal de o armată de incompetenți, politruci parașutați în funcții înalte, care nu au putut gândi altceva pentru Constanța decât o paradă ceaușistă de 2 ore, dar cu ei în frunte.

Nu știu câți constănțeni s-au regăsit în această sărbătoare, câți au participat și cum s-au manifestat de zilele orașului nostru, dar cele câteva zeci de spectatori care se opreau pe drum curioși la trecerea coloanei nu păreau să dea o notă admirativă evenimentului.

În același timp, Clujul a sărbătorit timp de 4 zile, cu 100 de evenimente. S-au amenajat nu mai puțin de 5 scene în diferite zone din oraș unde s-au desfășurat concerte și spectacole, iar în alte 30 de locuri au fost zeci de târguri, festivaluri pentru copii, festivaluri culinare, evenimente dedicate tradițiilor și istoriei României.

„Am pregătit pentru fiecare dintre clujeni şi turişti cu vârsta cuprinsă în 0 şi 99 de ani cel puţin un eveniment în care să se regăsească”, spunea un angajat al Primăriei Cluj Napoca, responsabil cu organizarea. Drept urmare, în primele 3 zile ale festivalului, au participat peste 200.000 de clujeni și turiști, informează presa locală. Un spectaculos foc de artifcii a încheiat ziua de sâmbătă, 19 mai 2018, din cadrul Zilelor Clujului. Mii de persoane au participat anterior la seara de muzică clasică: Bigg Dimm a’Band – Academia de muzică „Gheorghe Dima”, Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania” şi Gala Operelor Clujene.

sursa foto: monitorul de cluj

Duminică, ziua în care s-a încheiat festivalul, a fost dedicată muzicii folclorice. Astfel, pe scena din Piața Unirii a avut loc un spectacol extraordinar susținut de soliștii Veta Biriș, Marius Ciprian Pop, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Traian Jurchelea, Ionuț Fulea și Mariana Deac, Cornelia și Lupu Rednic, Furdui Iancu, Cornel Borza, Sava Negrean, Dumitru Fărcaș, Aurel Tămaș, alături de ansambluri folclorice de excepție.

sursa foto: cluj transilvania tv

În același timp, Piața Muzeului a găzduit concerte, spectacole de teatru, iar strada Mihail Kogălniceanu ateliere ale meșterilor populari și demonstrații culinare. Tot duminică, în Parcul Central și clădirea Casino a avut loc zeci de activități pentru toate vârstele: teatru de păpuși, escaladă, tiroliană, expoziție de trenuri în miniatură și multe altele.

Bineînțeles, veți spune acum că Cluju-i Cluj și Constanța e Constanța, iar comparația între cele două orașe nu prea își are locul. Dar aici nu este vorba de a cântări și aprecia două evenimente distincte, de a le pune în oglindă. Nici nu poate încăpea comparație. Este vorba despre cât de mult ne pasă de acest oraș, de direcția spre care el se îndreaptă. Nu înțeleg de ce trebuie să ne uităm cu admirație la alții și să lăsăm capul în jos când vorbim despre Constanța, doar pentru că o mână de oameni instalați în fruntea orașului nu înțeleg ce înseamnă administrație, cultură, educație, istorie. Din păcate, revolta interioară a unei banale mâini de constănțeni nu poate supraviețui în uriașa mașă de asistați social, pensionari votanți model, vânzători de voturi și iluzii. Vom cerși parade și defilări în continuare. Și cu un uriaș regret o spun, nici nu cred că merităm mai mult…

 

(Visited 1.886 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.