Declarațiile în care liderul de la Vatican admite inexistența iadului au apărut într-un interviu publicat joi de cotidianul italian La Repubblica, informează DPA.

Nu există niciun iad în care sufletele păcătoşilor sunt condamnate să sufere pentru eternitate.” După moarte, sufletele oamenilor care se căiesc sunt iertate de Dumnezeu şi I se alătură în contemplare, „însă sufletele acelora care nu se căiesc, şi care din acest motiv nu pot fi iertaţi, dispar. Iadul nu există – ceea ce există este dispariţia sufletelor păcătoase”, a declarat papa Francisc.

Interviul a fost realizat de Eugenio Scalfari, un jurnalist ateu ce scrie cu regularitate despre credință și religie.

Veridiciatea citatelor atribuite papei din articolele jurnalistului Scafari (93 de ani) a fost deserori pusă sub semnul întrebării, mai ales după ce acesta a declarat că nu a folosit niciodată un reportofon în timpul interviurilor.

Totuși, Vaticanul nu s-a plâns niciodată de articolele jurnalistului, mai mult, papa Francisc a continuat să îi acorde interviuri ori de câte ori i-a fost solicitat acest lucru.

 

(Visited 180 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.