Sănătate

Pericolele înțepăturilor de țânțari. În ce condiții este necesară prezentarea la medic

Temperaturile ridicate și umiditatea facilitează răspândirea țânțarilor și implicit a virusului West Nile, vinovat de o serie de simptome neplăcute care pot apărea în urma unei simple înțepături.

Scris de 
 pe data 
27 iulie, 2018

Conform datelor furnizate Ministerului Sănătăţii de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, din data de 2 mai 2018 și până în prezent, au fost înregistrate cinci cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de virusul West Nile în întreaga țară, motiv pentru care specialiștii nu iau în calcul riscul unei epidemii.

Totuși, reprezentanții Ministerului recomandă autorităților să ia măsuri de dezinsecție în localități pentru a preveni răspândirea viruslui.

Potrivit specialiștilor, 80% dintre persoanele infectate nu prezintă simptome, însă, dacă acestea apar, cei infectați ar trebui să se prezinte de urgență la cel mai apropiat cabinet medical.

În primă instanță, persoanele infectate pot acuza febră ridicată și dureri intense de cap, cazurile mai severe fiind diferențiate și de alte simptome precum rigiditate a gâtului, vărsături, erupţii cutanate pe piept, sensibilitate crescută la lumină, convulsii, frisoane, oboseală cronică și slăbiciune musculară.

În aceste condiții, Ministerul recomandă mai multe măsuri de protecţie precum:

evitarea expunerii la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;

evitarea zonelor cu multă vegetaţie şi umiditate ridicată (parcuri, păduri, ape stătătoare etc.)

utilizarea substanţelor chimice repelente de ţânţari;

asigurarea măsurilor de desecare a bălţirilor de apă din jurul gospodăriilor;

îndepărtarea recipientelor de apă stătută și a gunoiului menajer.

 

Actualitate