Astăzi, preşedintele organizaţiei PNL Diaspora, domnul senator Viorel Badea, a depus la Parchetul General un denunț penal împotriva ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 26 mai este incalificabil și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, trebuie să răspundă penal pentru fapta cu premeditare săvârşită de acesta şi de toţi cei cu responsabilităţi în organizarea alegerilor în secțiile de votare din străinătate, fapta cu premeditare de împiedicare a dreptului de vot a cetățenilor români“, a afirmat Dancă, la o conferinţă de presă.

Dancă a susținut că PSD şi ALDE “au încercat să împiedice sub toate formele” exercitarea dreptului de vot.

În denunţul penal depus astăzi la Parchetul General sunt evidenţiate aceste fapte care demonstrează intenţia autorului, respectiv ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi probele în susţinerea acestei acuzaţii. (…) Din păcate, ceea ce s-a întâmplat duminică arată o ură a PSD şi ALDE, care, știind că nu vor obţine niciun folos în urma votului exprimat de cetăţenii români din străinătate, au încercat să împiedice sub toate formele exercitarea acestui drept de vot“, a adăugat Dancă.

Dancă a spus că, potrivit Codului penal, împiedicarea votului prin orice mijloace se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. El a mai susţinut că liberalii cer lui Meleşcanu şi Guvernului să renunţe la “această prigoană a românilor plecaţi în străinătate“.

Dancă a afirmat că PNL îi invită pe toţi cetăţenii lezaţi să îi trimită sesizările lor pentru a le acorda asistenţă juridică.

 

(Visited 18 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.