O parte dintre pompierii constănțeni nu înțeleg de ce s-a făcut atâta tam-tam din cauza faptului că nu au în dotare o saltea sau o pernă pneumatică când, de fapt, ei au așa ceva de mai mulți ani și o folosesc cu succes.

Este salteaua… De fapt, știți, e o trambulină, dar cam tot aia e. A fost donată de nea Gicu, fost coleg, înainte să iasă la pensie, când a împlinit venerabila vârstă de 35 de ani“, explică Neluțu Furtunaș, unul dintre pompierii din cadrul ISU Dobrogea. „O folosim destul de des, mai ales între misiuni, când nu prea avem ce face și țopăim pe ea sub formă de exercițiu. De asemenea, este nelipsită de la zilele de naștere sau alte chindii pe care le mai organizăm.

Neluțu, care este nepotul unui văr de gradul I al fostului comandant al unității, explică faptul că, dacă ar fi știut, ar fi luat-o cu ei la intervenția de la incendiul de pe bulevardul Mamaia, dar susține că nu le-a spus nimeni.

Vai-vai, ce să zic, ne înjură toată lumea acum, de parcă este vina noastră că nu avem cu ce. Noi lucrăm cu ce ni se dă și nu comentăm. Ah, da, comentăm dacă te-ai atins de salariu, de pensie, de sporuri, cu asta nu te joci! Plus că, eu unu, înainte să mă fac pompier nu m-am gândit niciodată că chiar o să trebuiască să merg și să salvez pe cineva, pe bune! Credam că e doar așa… În filme!“, a mai declarat Neluțu.

(Visited 361 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.