A fost și cazul Episcopului Devei și Hunedoarei, Gurie Georgiu, grav bolnav de COVID-19. Ierarhul nu era vaccinat împotriva SARS-CoV-2. Informația că preotul era pozitiv COVID, este confirmată chiar și de site-ul oficial al BOR. Episcopul Gurie a murit astăzi la Deva, în urma unui stop cardio-respirator, în timp ce era transportat spre elicopterul ce urma să îl ducă la un spital din Târgu Mureș, în care să îi asigure servicii medicale la standarde mult mai înalte.

„A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat„, declara, pentru Agerpres, managerul Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.

În urma îmbolnăvirii de COVID-19, episcopul fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a agravat în urmă cu două zile și a fost intubat.

În urmă cu un an, tot un înalt prelat, ÎPS Pimen al Sucevei, era dus cu un elicopter SMURD de la Suceava la București după ce a fost infectat cu coronavirus. Și acesta a decedat, însă întrebarea rămâne:

Oare pentru câți din cei 1.500 de români decedați de COVID în ultimele 3 zile sau pentru câți dintre cei 1900 de români aflați la Terapie Intensivă statul român a folosit elicoptere pentru a-i transporta la spitale mai bune?

În timp ce Gurie era transportat către elicopter, câți pacienți, oameni de rând, rămâneau în urmă, în stare gravă, în secția ATI a spitalului din Deva?

În realitate, pentru românii de rând nu sunt nici măcar locuri în spitale, nu beneficiază de tratamente deoarece unitățile medicale sunt copleșite. Bolnavii mor pe băncile de așteptare și scaune, în timp ce se roagă pentru a se elibera o mască de oxigen pentru ei.

Pentru marii preoți, cei care contestă această pandemie și încurajează oamenii să nu se vaccineze, nu numai că se fac locuri în spitalele cele mai bune, dar pentru ei sunt ridicate elicoptere în aer.

Amintim că în timp ce Gurie al Devei și Hunedoarei zăcea în spital, starea sa agravându-se de la o zi la alta, omologul său de la Constanța, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, s-a lansat într-o pledoarie împotriva vaccinării anti-COVID, într-o emisiune la Radio Dobrogea, susținând că vaccinul „nu este asumat de nimeni și sunt atâtea urmări negative”. El i-a îndemnat pe oameni „să se adreseze în masă justiției” privind restrângerea unor drepturi pentru cei nevaccinați și a făcut un „apel la juriști să se mobilizeze și să îi apere.

(Visited 1.499 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.