De asemenea, Netflix a anunțat retragerea suportului pentru anumite modele de televizoare Samsung și media playere Roku începând cu data de 1 decembrie 2019, citând probleme de compatibilitatea cu hardware-ul de generație mai veche folosit de aceste dispozitive.

La rândul lor, și cei de la Samsung a publicat un anunț despre retragerea suportului pentru Netflix, însă acesta a fost însă eliminat la scurt timp de pe pagina oficial, relatează Business Insider.

Chiar dacă acest lucru se va întâmpla pe viitor, aceasta nu înseamnă neapărat că trebuie să scăpăm de vechile televizoare pentru că nu mai sunt compatibile cu Netflix.

Soluția o reprezintă un mediacenter sau un dongle care se cuplează la TV și wifi, rulând Android, fie de la producători celebri precum Google sau Amazon, sau de la cei chinezi, care au o ofertă mult mai bună de preț.

Restricţiile anunţate de Netflix vizează televizoare Samsung prevăzute cu funcţie smart TV, produse între anii 2010 şi 2011. Este vorba de serii care includ litera C sau D în numele de model, indiferent de mărimea ecranului sau regiunea unde au fost comercializate. De regulă, numele de model poate fi găsit inscripţionat pe spatele televizorului.

De asemenea, sunt lăsate fără acces în platforma Netflix şi media playerele Roku din seriile XD, SD, 2100X, 2050X şi 2000C. În plus, toate dispozitivele care nu suportă modul auto-play pentru redarea automată a următorului episod dintr-un titlu selectat pentru vizionare pierd accesul pe Netflix.

Netflix spune că dispozitivele care vor pierde suport vor primi mai multe mesaje de memento înainte dedata limită. Însă, linkul Netflix cu dispozitivele afectate nu funcționează, arată sursa citată. Potrivit acesteia, nici Samsung și nici Netflix nu au dat detalii despre acest lucru, în urma întrebărilor formulate de jurnaliști.

 

(Visited 119 times, 2 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.