Este vorba despre HG 741/2016, adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 40 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, care își produce deja efectele și care prevede că firmele trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a putea realiza îmbălsămarea, transportul mortuar sau comercializarea de articole funerare.

Potrivit HG 741/2016, îmbălsămarea este obligatorie dacă rudele decedatutului doresc să țină sicriul deschis, chiar dacă prestatorii le pun la dispoziție un capac frigorific, întrucât, spun reprezentații Ministerului Sănătății (MS), lipsa îmbălsămării poate produce răspândirea microbilor.

Capacul frigorific nu ține loc de capac de sicriu, iar dacă acest aspect este ignorat, microbii se pot răspândi în întreaga camera prin recircularea aerului. Capacul frigorific nu reprezintă o metodă sigură din punct de vedere epidemiologic și nu poate fi utilizat în absența îmbălsămării”, au precizat reprezentanţii MS.

Îmbălsămarea este un procedeu de tratare a corpului uman decedat, ce are ca scop dezinfecţia şi inhibara organismelor patogene, precum și restaurarea şi îngrijirea persoanei decedate pentru a recrea forma şi culoarea naturală.

Calitatea acestei proceduri poate face diferența, susțin reprezentanții MS,  întrucât, mulți dintre prestatorii de servicii funerare nu o execută conform prevederilor legale.

 

(Visited 135 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.