Rafinăria Petromidia a atins un nou record istoric
Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, și-a reconfirmat profitabilitatea în 2017, obținând un rezultat net consolidat în valoare de aproximativ 22 milioane USD, pe fondul unor recorduri istorice de producție realizate atât de rafinăria Petromidia Năvodari, cât și de rafinăria Vega Ploiești.
“Rafinăria Petromidia a atins anul trecut un nou record istoric de procesare de la înființarea platformei industriale (1979) de circa 5,66 milioane tone (16.800 tone pe zi), mai mare cu 5% față de nivelul atins în 2016. Principalii parametrii tehnologici și operaționali au atins niveluri record, cum ar fi cantitatea de benzină auto produsă de rafinărie (1,46 milioane tone) sau cea de motorină (2,74 milioane tone), dar și cea de propilenă – 133.000 tone.
Performanțele constante ale companiei, atât cele operaționale, cât și cele financiare, demonstrează încă odată că investiţiile susţinute de KMG International şi unicul său acţionar, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan – KazMunayGas, de peste 1,4 miliarde USD de la preluarea afacerii, au transformat acest business într-unul competitiv, dinamic și sustenabil”, a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.
Profitul operațional consolidat EBITDA s-a ridicat anul trecut la peste 210 milioane USD, în creștere cu 13% față de 2016, iar cifra de afaceri brută a companiei a depășit valoarea de peste 4 miliarde USD (+ 16%).
Rezultatele financiare ale companiei au fost influențate pozitiv și de creșterea cu 20% a marjei brute de rafinare față de nivelul din 2016, precum și de programele de optimizare a proceselor de producție.
- Petromidia
- rompetrol
- rompetrol rafinare