RAJA construiește 8 parcuri fotovoltaice pentru a reduce dependeța de energia electrică din rețea
RAJA SA Constanța, cel mai mare operator de apă și canalizare din S-E României, va construi 8 parcuri fotovoltaice beneficiind de finanțare europeană.
Potrivit companiei de apă, în condițiile scumpirii semnificative a curentului electric, pentru a reduce costurile de exploatare și pentru menținerea tarifelor, RAJA a realizat cu surse proprii programul pilot, unic la nivel național, de instalare de panouri fotovoltaice la Stația de epurare Eforie Sud, datorită căruia s-a redus consumul de energie electrică cu 30%.
Având în vedere rezultatele încurajatoare, a fost întocmită documentația pentru finanțarea cu fonduri europene a dezvoltării de parcuri fotovoltaice pentru încă 8 locații respectiv: Sursele de apă Cișmea A, Cișmea B, Cișmea C, Cișmea II și Stațiile de Epurare Ape Uzate de la Medgidia, Mangalia, Buftea și Fetești.
În luna mai a acestui an RAJA a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Contractul de Finanțare nr. 2198 „Construire 8 parcuri fotovoltaice”. Proiectul, în valoare totală de 29.257.487,42 lei, face parte din „Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa 11 – “Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile”, sprijinit financiar de Comisia Europeană.
Conform proiectului vor fi montate un număr total de 5.793 panouri fotovoltaice cu o putere totală instalată de 3.186,15 kWp.
Conform proiectului vor fi montate panouri fotovoltaice, în următoarele locații: Sursa Cișmea A – 1010 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- Sursa Cișmea B – 816 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- Sursa Cișmea C – 1534 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- Sursa Cișmea II – 810 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- SEAU Medgidia – 360 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- SEAU Buftea – 280 de panouri de 550 Wp;
- SEAU Fetești – 272 panouri fotovoltaice de 550 Wp;
- SEAU Mangalia – 711 panouri fotovoltaice de 550 Wp.
„Beneficiile implementării acestui proiect sunt evidente. Parcurile fotovoltaice sunt sisteme de producție a energiei electrice practice și ecologice, prietenoase cu mediul, care protejează natura și previn încălzirea globală. Acestea nu degajează gaze cu efect de seră și nici nu conțin substanțe toxice nocive pentru natură. Totodată, urmărim atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind producția de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva UE 2018/2021. Nu în ultimul rând, vorbim și despre reducerea intensității energetice în activitatea desfășurată de RAJA. De asemenea, ne propunem extinderea acestui program și la alte puncte de lucru, în funcție de sursele de finanțare destinate acestui domeniu”, a declarat directorul general al RAJA SA Constanța, Aurel Presură .
- RAJA
- RAJA Constanta