Social

RAJA: se oprește apa pe mai multe străzi din Năvodari

Scris de 
 pe data 
3 octombrie, 2023

La nivelul rețelei de alimentare cu apă potabilă din orașul Năvodari, județul Constanța, se vor executa lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat, joi – 05 octombrie 2023.

         Astfel, în intervalul orar 08.00 – 16.00, se va sista furnizarea apei potabile pe străzile: Școlii, Cabanei, Midiei cu străzile adiacente, Sănătății, Crizantemei, precum și către instituțiile Poliția și Primăria Năvodari, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu”, Școala nr. 1 și punctul termic 5.  

Lucrările de modernizare fac parte din  contractul de investiții cu finanțare europeană derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) – CL5 „Rețele de apă și canalizare Mamaia Sat și Năvodari” în valoare de aproximativ 36 mil. lei.

 „Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, se precizează în comunicatul RAJA.

Actualitate