În forma adoptată acum, pensiile speciale ale parlamentarilor scapă de impozitare, întrucât nu ajung la 7.000 de lei. Din acest motiv, PNL propusese un prag de impozitare de 5000 de lei, iar USR – 4000 de lei.

Votul s-a dat însă pentru varianta lui Teodorovici, care prevede pragul de 7.000 de lei pentru impozitare.

De asemenea, senatorii au votat și pentru ca pensiile speciale de peste 7.000 de lei ale șefilor de stat să fie impozitate. Amendamentul a fost înaintat de senatorul UDMR Tanczos Barna.

Propunerea legislativă prevede impozitarea pensiilor între 7.000 și 10.000 de lei cu 30% din sumă. De asemenea, proiectul prevede și taxarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei cu 50% din sumă. Măsura făcea parte inițial din pachetul de propuneri discutat odată cu rectificarea bugetară de la începtul lunii august.

Această impozitare vizează persoanele care realizează venituri din “pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă, primite în baza unor legi/statute speciale denumite în continuare contribuabili, sunt obligate la plata taxei pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, denumită în continuare taxă”, conform proiectului depus la Senat.

(Visited 215 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.