Zilele trecute, ziarul Constanța de Azi a scris despre modul josnic în care primarul Decebal Făgădău găsește să aprecieze elevii olimpici internațional ai Constanței, în raport cu sportivii. Dacă elevii medaliați cu aur, argint sau bronz la olimpiadele internaționale de matematică, fizică sau chimie urmau să primească câte 2.000 lei din partea Consiliului Local Constanța la propunerea primarului, sportivii medaliați la competițiile sportive internaționale încasau, individual, sume uriașe, de 45.000 lei, 35.000 lei etc.

Consilierii locali ai PNL au sesizat această anomalie și, în cadrul ședinței de astăzi, au propus două amendamente la acest proiecte de hotărâri. Astfel, medalia de aur la concursul sau olimpiada școlară internațională ar fi urmat să fie premiată cu suma de 15.000 lei, medalia de argint cu 12.000 lei, iar cea de bronz cu 10.000 lei. De asemenea, potrivit amendamentelor, cei doi elevi care au obținut media 10 la Bacalaureat ar fi urmat să primească 10.000 lei, în locul sumei de 1.000 de lei propusă de primar. Aceleași sume ar fi urmar să le primească și profesorii pregătitori.

Din păcate, însă, primarul Decebal Făgădău, împreună cu consilierii PMP, a respins aceste amendamente, motivând cu suma de 2000 lei este suficientă pentru olimpicii internațional, mai ales că legea nu îl obliga să le dea nimic.

 „Eu mă mândresc că sunt primul primar ce premiază elevii deopotrivă cu profesorii, atât pentru media 10 la bacalaureat, cât și pentru rezultatele la olimpiade. Această obligație a comunității nu este înscrisă în nicio lege, ci ea survine dorinței mele pe care am propus-o consiliului local și, de asemenea, că toți cei premiați au mai mult o recunoaștere morală din parte comunității, pentru că obligația prin lege este a Ministerului Educației. Mă mândresc că premiez sportivii constănțeni, vreau să le cereți dânșilor părerea, întrebați-i pe ei și vedeți dacă din partea guvernelor au primit aceeași recunoștință primită din partea comunității. Da, voi sprijini în continuare sportul constănțean și voi premia atât sportivii, cât și antrenorii”, a declarat primarul Decebal Făgădău.

Într-adevăr, primarul Decebal Făgădău se mândrește cu sportivii și antrenorii acestora. Însă nu și cu elevii olimpici. Asta judecând doar după premiile acordate astăzi:

Campionatele Mondiale de Gimnastică Aerobică din Portugalia:
Andreea Bogati – 30.800 lei
Dorin Marian Broței – 21.550 lei
Dacian Nicolae Barna – 25.900 lei
Mădălina Cioveie – 14.800 lei
Cristina Simona Nedelcu – 14.800 lei

Campionatele Mondiale de Seniori și Juniori – Karate – Istanbul
Livia Cotoban – 44.500 lei
Andreea Cotoban – 35.200 lei
Andreea Mihaela Constandache – 10.650 lei
Valentin Daniel Vasile – 4.750 lei

Campionatele Europene de Seniori Under 23 – Lupte – Istanbul
Florin Tița – 3.700 lei

Campionatele Europene de Tineret – Sambo – Praga
Daniela Mihaela Chiss – 2.750 lei

Campionatele Europene Seniori – Sambo – Praga
Daniela Mihaela Chiss – 3.700 lei

 

De partea cealaltă, elevii:
Hakan Calila – medalie de argint la Olimpiada de Chimie și medalia de argint la Olimpiada Internațională de Chimie – 2.000 lei
Edis Memiș – medalie de aur la Balcaniada de Matematică și medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică – 2.000 lei
Mihai Răzvan Ursu – medalia de aur la Olimpiada Asiatică de Fizică și medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Fizică – 2.000 lei
Alexandru Gîrban – medalia de argint la Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada – 2.000 lei
Vlad Ștefan Vergelea – medalie de aur la Olimpiada Balcanică de Juniori – 2.000 lei

Antrenor de aerobic premiat cu 30.000 lei, antrenor de karate cu 44.500 lei. Profesorul Ion Băraru, cu 2.000 lei

Aceeași diferențiere uriașă s-a făcut și în cazul antrenorilor vs profesorilor pregătitori. În timp ce profesorii care au pregătit olimpicii internațional vor primi fiecare câte 2.000 lei, antrenorii sportivilor de aerobic și karate medaliați vor fi răsplătiți cu 30.000, respectiv 44.500 lei.

Astfel, potrivit proiectului de hotărâre care va fi propus de primarul Decebal Făgădău în ședința de Consiliu Local din data de 27 septembrie 2018, profesorii Doina Bălașa, Cristina Văcărescu, Bogdan Mihai și Ion Băraruvor primi fiecare câte 2000 de lei, cu precizarea scrisă că suma rămâne aceeași indiferent de numărul de elevi pregătiți sau premii obținute.

De partea cealaltă, antrenoarea Maria Fumea (gimnastică aerobică) va fi premiată cu suma de 30.800 lei, antrenorul Valerian Mușat (karate) – 44.500 lei + 4.750 lei (premiile de la juniori), antrenorul Viorel Gâscă(Sambo) 2.750 lei + 3.700 lei (a antrenat 2 sportivi medaliați), în timp ce antrenorul Gheorghe Grigore (lupte) va primi 3.700 lei. Pentru antrenori, nu există regula o singură premiere indiferent de numărul sportivilor antrenați sau premiați, ci premiile se cumulează.

 

 

(Visited 391 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.