Mădălina Mezei a afirmat, pentru Hotnews, că ministrul PSD al Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să țină la sol avioanele Tarom care făceau curse interne spre București, astfel încât deputații și senatorii din teritoriu să nu mai ajungă la Parlament în ziua moțiunii de cenzură.

Este adevărat. Mi-a cerut să țin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moțiune, să inventez probleme tehnice”, a spus Mezei, după ce Ludovic Orban a lansat prima oară aceste acuzații.

Dumnealui n-a înțeles că prin mandatul meu nu puteam să fac așa ceva. Oamenii noștri, piloții, sunt oameni liberi care nu stau să răspundă comenzilor unui CEO. I-am spus că nu voi face niciodată așa ceva“.

Eu nu-s implicată politic. Am avut încrederea unor oameni care m-au verificat profesional, cariera mea de 22 de ani este cartea mea de vizită. Am fost chemată să fac un proiect, să salvez compania”, a mai spus Mezei.

Consiliul de Administrație al TAROM a decis marți seara revocarea Mădălinei Mezei din funcția de CEO al TAROM, după ce aceasta a fost numită în funcție în luna iunie. „Nici nu știu cum au făcut. Am fost șocată marți seara când m-a sunat președintele CA să mă anunțe că voi fi destituită din funcție”, a spus Mezei.

Ministrul Răzvan Cuc a reacționat ulterior pe contul său de Facebook. Ministrul a catalogat acuzațiile Mădălinei Mezei ca fiind ”minciuni” și spune că altele au fost motivele care au stat la baza demiterii ei.

Doamna Mezei trebuia să-și asume întârzierile manageriale trasate de către CA. Trebuia să facă restructurarea Tarom, trebuia să fie livrat deja primul avion ATR, trebuia să nu încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din Companie.

Minciunile pe care le aruncă acum pe piață, crezând că cineva ar putea să-i securizeze poziția de director general, nu au nicio acoperire. Dacă cineva i-ar fi cerut așa ceva, ar fi trebuit să iasă public, atunci, și să spună lucrurilor pe nume”, a spus acesta.

În cursul zilei de vineri, 18 octombrie, DNA s-a autosesizat în cazul acuzațiilor făcute de Mădălina Mezei.

 

(Visited 90 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.