Administraţie

Sensul giratoriul de la Lumina ar putea fi gata înaintea începerii sezonului estival

În cursul dimineții de marți, 11 februarie, la sediul Prefecturii Constanța a avut loc o ședință de lucru în care au fost stabiliți următorii pași pentru realizarea sensului giratoriu de la intrarea în comuna Lumina, intersecția DN22 cu DJ226.

Scris de 
 pe data 
11 februarie, 2020

Intersecția DN22 cu DJ226 este una dintre cele mai periculoase din județ, locul unde s-au produs unele dintre cele mai grave accidente rutiere din ultimii ani, dar și un punct de ambuteiaj rutier infernal pe durata sezonului estival.

Încă din 2017, primarul din Lumina, Ioan Roman a trimis cereri către CNAIR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța și Consiliul Județean, însă lucrurile s-au pus în mișcare în decembrie 2018.

Au urmat întâlniri cu reprezentanții de la Drumuri, semnări de protocoale și măsurători, chiar un protest și o petiție semnată de cetățeni pentru a determina autoritățile abilitate să urgenteze lucrările.

Proiectul a intrat acum în linie dreaptă și, potrivit prefectului județului Constanța, George Niculescu, toate structurile implicate în acest proiect și-au luat angajamentul că vor găsi cele mai eficiente și rapide soluții pentru construcția sensului giratoriu.

Toți cei implicați și-au arătat deschiderea și suportul pentru realizarea acestui obiectiv. În urma ședinței de lucru, au fost stabiliți următorii pași: se va solicita eliberarea unui certificat de urbanism. Apoi, se vor elibera avizele necesare pentru autorizația de construire și, în final, se va depune proiectul pentru obținerea autorizației.“, a transmis George Niculescu pe pagina sa de Facebook.

Prefectul recunoaște importanța existenței unui sens giratoriu în intersecția de la Lumina și precizează că acesta va fi gata înaintea începerii sezonului estival din acest an.

Consider că acest proiect va avea un impact pozitiv asupra traficului, în special în perioadele de vârf din sezonul estival, atunci când ruta Mamaia – Năvodari – Lumina – A4 este folosită intens de către turiști. Sunt sigur că, dacă vom conlucra cu seriozitate, noua configurație rutieră va fi disponibilă înaintea începerii sezonului estival!“, a mai spus Niculescu.

De asemenea, primarul comunei Lumina spune că va face tot ce îi stă în putere pentru a ajuta la finalizarea proiectului. „Mă bucur că avem tot interesul și sprijinul Instituției Prefectului Constanța, dar și al tuturor instituțiilor de care depinde realizarea acestui sens giratoriu. În cadrul ședinței, mi-am luat angajamentul de a face toate demersurile pentru obținerea autorizației de construcție ce va permite începerea lucrărilor cât mai rapid posibil“, a declarat primarul Ioan Roman.

 

Actualitate