Pentru spectatori sunt pregătite momente de neuitat care le vor condimenta sejurul cu râsete și bună dispoziție.

Comedia „Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!” revine pe litoral și va putea fi văzută în datele de 26 iulie, ora 20:30, cu Maria Buză, Alexandra Velniciuc, Anca Dinicu, Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea și Marcelo Cobzariu, respectiv 9 august, ora 20:30 cu Aurelian Temișan, Lucian Ghimiși, Maria Buză, Monica Davidescu, Anca Dinicu și Marcelo Cobzariu.

Soția lui Robert este pe cale să plece pentru un weekend întreg, așa că el își invită amanta în casa lor. Problemele încep să apară când soția nu mai pleacă, dar amanta… vine! Identitățile se schimbă, problemele amoroase se înmulțesc și totul se dă peste cap! Iar spectatorii vor avea parte de o porție sănătoasă de râs.

Teatrul Elisabeta din București a pregătit mai multe surprize pentru publicul său, printre care și o vacanță la munte!

Răcorește-te în vacanță cu comedii spumoase, iar Eden Grand Resort te trimite la Predeal! Mai mult, Teatrul Elisabeta a mai pregătit o surpriză pentru publicul său care constă în faptul că la finalul spectacolelor, cei prezenți sunt invitați să participe la sesiunile de autografe și fotografii cu actorii lor îndrăgiți.

Copiii sub cinci ani au accesul gratuit fără acordare de loc, iar copiii între 5-10 ani beneficiază de 50% discount la prețul biletului! Totul se va desfășura în aer liber, la Teatrul de Vară din stațiunea Jupiter.

Biletele sunt disponibile atât la casieria Teatrului Elisabeta de la Teatrul de Vară din stațiunea Jupiter, de marți până vineri inclusiv, între 11:00-20:00, în perioada 16 iulie-9 august, cât și online, pe www.TeatrulElisabeta.ro și pe www.Bilet.ro

 

(Visited 41 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.