Tânăr suspectat de patru violuri, reţinut de poliţiştii constănţeni. Una dintre victime are 77 de ani
Poliţiştii din Constanţa au reuşit să îl prindă pe un tânăr bănuit că ar fi comis patru violuri în comuna Topalu. Acesta a fost reţinut la un an după comiterea faptelor.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ) tânărul, în vârstă de 20 de ani, ar fi comis violurile în perioada 25 decembrie 2017 – 1 februarie 2018.
Victimele sale sunt două femei, în vârstă de 41 şi 77 de ani. Cea din urmă a fost violată de trei ori de tânărul care acum se află în arestul Poliţiei.
Ambele victime au depus plângeri, însă femeia în vârstă de 47 de ani şi-a retras declaraţia, anchetatorii stabilind ulterior că aceasta nu are discernământ.
Poliţiştii spun că tânărul a acționat premeditat, recunoscându-şi faptele. În faţa oamenilor legii, acesta a susţinut că de fiecare dată se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Suspectul a fost reţinut în cursul zilei de 4 februarie 209 şi urmează să fie cercetat pentru infracțiunile de viol, violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și furt calificat. De asemenea, el va fi prezentat în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
- IPJ Constanta
- politisti
- suspect violuri
- violator