În cadrul unei emisiuni radio, realizată de Arhiepiscopia Tomisului și moderată de purtătorul de cuvânt al instituției, preotul Eugen Tănăsescu, arhiepiscopul ÎPS Teodosie i-a răspuns unui ascultător indigndat că un preot, care slujește la biserica pe care el o frecventează, poartă mască.

Cineva are un duhovnic care-și pune masca în biserică, când iese cu darurile, când spovedește, când miruiește, când împărtășește, când citește rugăciunile înaintea spovedaniei… Chestiune ce o tulbură sau îl tulbură pe ascultătorul nostru, îi scade încrederea. << Ce ar trebui să fac? Știe (n.r. – preotul) că eu nu sunt de acord cu purtatul măștii. Să-mi caut alt duhovnic? Îmi pare rău, pentru că altfel este un preot pe care îl apreciez (…)>> Doamna are nevoie de un duhovnic luptător.“, a spus Eugen Tănăsescu, citindu-i șefului său din e-mailul trimis de ascultător.

scroll mai jos pentru video

Reacția lui Teodosie a venit imediat, susținând că preotul respectiv este stăpânit de frică. „Cum să stăm cu mască în sfântul altar când acolo este locul cel mai curat și sfânt și suntem înaintea lui Hristos?“.

Ierarhul continuă prin a declara că știe preoți care s-au îmbolnăvit deși purtau mască și preoți care refuză să o poarte și sunt sănătoși. „Eu am mai spus unora care purtau mască în altar: << Vezi că nu scapi! >> și s-au îmbolnăvit. Purtând mască s-au îmbolnăvit. Cei ce n-au purtat nu s-au îmbolnăvit… În altar vorbesc.“, a spus Teodosie.

Arhiepiscopul merge mai departe până la a îi transmite ascultătorului să îi ceară preotului să oficieze Taina Spovedaniei fără a purta mască, deși Legea obligă la această măsură de protecție împotriva răspândirii SARS-CoV-2. „Trebuie să aveți îngăduință și să-i spuneți: Părinte aș vrea să mă spovediți fără să purtați mască. Stau la o distanță cum cer aceste reguli sanitare, dar pentru mine masca aceasta este un intermediar care mă face să nu mă simt directă. Și spuneți cum vă incomodează. Spuneți că v-a povățuit chiar un ierarh să puneți întrebarea.

Sursa vide: Radio Dobrogea

Deși, în urma unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății, folosirea măștilor de protecție de către preoți nu este obligatorie când rostesc rugăciuni, predică sau cântă, în cazul spovedaniei lucrurile stau diferit.

Spovedania credincioșilor și citirea unor rugăciuni pentru aceștia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. Atât preotul duhovnic, cât și credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul“, se precizează în regulament.

(Visited 413 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.