Liderul Grupului UDMR din Senat, Cseke Attila, a declarat, la Cluj-Napoca, la Congresul UDMR, că aceste simboluri naţionale pot fi folosite oriunde unde trăiesc membri ai naţiunii maghiare.

„Membrii naţiunii maghiare sunt cei care se consideră maghiari indiferent unde trăiesc pe acest glob, de la Tokyo până la Toronto, împreună cu cei din ţara mamă, cu maghiarii din Bazinul Carpatic şi cu comunitatea maghiară din România. Fiecare naţiune îşi are propriile simboluri, la fel au şi maghiarii. Aceste simboluri naţionale pot fi folosite liber nu doar în ţara mamă, ci oriunde unde trăiesc membri ai acestei naţiuni. Astfel, simbolul maghiarilor este simbolul naţiunii maghiare – tricolorul roşu, alb, verde, pe care îl considerăm al nostru, simbol propriu. De asemenea, simbol naţional este considerat steagul secuiesc, dar şi imnul nostru naţional (Imnul Ungariei – n.a.) şi imnul secuiesc”, a spus Cseke.

Potrivit acestuia, reprezentanţii comunităţii maghiare din România aşteaptă ca România, UE şi comunitatea internaţională să sprijine posibilitatea utilizării libere a acestor simboluri.

(Visited 618 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.