Echipa JCI Constanța a vizitat 8 familii din comuna Peștera a căror realitate este cu totul alta decât a multora dintre noi. „Am găsit în ochiii copiilor de acolo multă tristețe, iar în inima părinților neputință. Au nevoie de noi toți, cel puțin pentru a le dărui un zâmbet, iar cu el vine și speranța.“, transmit membrii JCI Constanța.

Campania umanitară “Dăruiește Bucurie”, care va avea loc pe data de 15 decembrie și are drept scop ajutarea a 30 de copii din 8 familii nevoiașe din comuna Peștera, județul Constanța.

Familiile au fost atent selectate de către membrii JCI împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, luând în calcul condițiile precare în care aceștia locuiesc: gospodării degradate, lipsa de haine, alimente de bază sau electrocasnice necesare.

Dacă vreți să faceți o donație, trebuie să vă înregistrați folosind FORMULARUL DE AICI. Tot acolo veți găsi membrii familiilor la care va ajunge donația dumneavoastră (exemplu: Eva, 2 ani).

Apoi aveți nevoie de o cutie goală, hârtie de împachetat cadouri și produse pe care să le oferiți din inima familiilor nevoiașe. Acestea pot fi jucării, cărți – de citi sau colorat, conform vârstei, articole școlare (caiete, creioane, penare, ghiozdane etc) alimente neperisabile, produse de igienă, articole vestimentare (haine, ciorapi, dresuri, fular, căciuli, geci groase, încălțăminte etc), dulciuri, decorațiuni de Crăciun, vitamine, o felicitare, o scrisoare personalizată de încurajare.

De îndată ce cutia-cadou este pregătită vă rugăm să ne contactați pe rețelele de socializare, prin apel/sms 0753 301 389 / 0732 833 443 sau pe email office@jciconstanta.ro. Veți fi ulterior contactați de unul dintre membrii JCI Constanța pentru a prelua donația.

Nu uitați să menționați pe cutia-cadou numărul familiei (de la 1 la 8), numele și vârsta copilului/adultului ales.

Data limita de predare a cutiilor cadou este 11 Decembrie 2019.

Faceți un cadou exact așa cum v-ați dori să-l primiți și dumneavoastră!

Dacă doriți să donați dulapuri, frigidere, televizoare, mașini de spălat, cuptoare cu microunde etc. scrieți-ne un mail și vă punem în legătură cu responsabilii de familii care pot primi și distribui aceste produse.

În data de 15 decembrie, membrii voluntari JCI Constanța se vor deplasa în comuna Peștera, județul Constanța pentru a preda cutiile-cadou către familiile nevoiașe. Persoanele care dețin mijloace de transport categoria B sau C se pot alătura caravanei.

Donațiile constând în sume de bani se pot vira în contul:

ASOCIATIA JUNIOR CHAMBER INTERNATIONAL CONSTANTA
NR. ORD. REG COM/ ANUL: HJ31/24.03.2014, CIF: 33043911
Județul: Constanta
Cont: RO21BTRLRONCRT0235391701
Banca: Transilvania Constanta
Vă rugam specificați la detalii plată: Campania Umanitară Peștera
Detalii la numerele de telefon : 0753 301 389 / 0732 833 443 sau e-mail office@jciconstanta.ro

Organizator: JCI Constanța
Coordonator proiect: Felicia Macaleț
Responsabil JCI Constanța: Iacob Filip

(Visited 205 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.