Singurii medici care pot efectua intervenția sunt în concediu până pe 16 ianuarie, în condițiile în care speranța de viață a nou-născuților cu această afecțiune este de doar 2 săptămâni. Părinții, dar și colegii și prietenii familiei, fac apeluri disperate la autorități pentru a găsi soluția astfel încât copilul să fie operat și salvat.

Băiețelul s-a născut pe 2 ianuarie și a fost diagnosticat cu o boală gravă la inimă – tranpoziția vaselor mari și defect septal. Medicii spun că dacă nu este operat de urgență nu va supraviețui mai mult de 2-3 săptămâni.

Din fericire, salvarea bebelușului pare să vină de la o clinică privată din Sibiu, Polisano. Părinții au fost contactați de medicii de acolo care le-au promis că până pe 14 ianuarie copilul va fi operat de o echipă de medici din Marea Britanie, care realizează intervenții medicale în România prin intermediul unei fundații.

Un apel de urgență a fost lansat și de Liga Militarilor Profesioniști, de colegii militari ai tatălui copilului:

„Apel catre medicii de la Spitalul din Cluj sau Tărgu Mures !!!
Va rugăm să salvați viața copilului camaradului nostru, viața ingerașului se scurge puțin câte puțin și nu mai este timp… Rugăm un medic chirurg cardiolog să-și întrerupă concediul pentru a salva copilul!!!
Băiețelul camaradului nostru s-a născut pe 2 ianuarie și a fost diagnosticat cu o boală gravă la inimă – tranpoziția vaselor mari și defect septal.
Trebuie OPERAT de URGENȚA!!!”

 

 

(Visited 2.153 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.