Un container încărcat cu șpagă a fost confiscat de autoritățile portuare din Constanța. Inițial, încărcătura a fost descoperită din cauza unui muncitor necalificat, operator de macara, în timp ce manevra containerul cu uitilajul din dotare.

Bărbatul dă vina pe un pescăruș turbat, care s-a repezit la sandvișul său cu margarină și parizer. Acesta spune că a pierdut de sub control manevrarea containerului și l-a scăpat de la o înălțime de 10 metri, impactul făcâd ca ușile să se deschidă larg.

În scurt timp, containerul avariat a fost înconjurat de zeci de muncitori care priveau cu gurile căscate. Potrivit martorilor, din container s-au revărsat sute de tone de șpagă pură din toate soiurile pe care le poți întâlni în România.

Era acolo șpagă pentru politicieni, polițiști, pentru doctori, asistente, pentru primari, profesori, popi… Pentru cine vrei tu. Chiar era acolo și șpagă pentru ăla care dă șpaga mai departe. Ceva extraordinar!“, povestește unul dintre muncitori, care spune că în viața lui nu a luat șpagă, dar că îi pare rău că nu a profitat de ocazie. „M-aș fi simțit și eu important.

Noi suntem oameni simpli. Noi dăm șpaga, nu o luăm. Ne vede și Dumnezeu, ce dracu’“, spune și unul dintre colegii acestuia.

Deși niciunul nu a vrut să recunoască, containerul i-ar aparține chiar unuia dintre directori și că ar mai fi o grămadă ca acesta împrăștiate prin tot portul.

Mai multe echipaje de poliție și reprezentanți ai autorităților portuare au sosit la fața locului și, după câteva minute de investigații, fără alte discuții, au luat toată șpaga, s-au felicitat pentru o intervenție reușită și au plecat împreună la o cafea. Muncitorii și-au văzut mai departe de treabă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

(Visited 1.404 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.