Banii pentru donaţiile din campania Dăruieşte Aripi vin de la oameni, care trimit un sms cu textul AJUT la 8824. Astfel, la fiecare sms, 2 euro se duc în contul de donaţii pe care asociaţia îl foloseşte pentru achiziţionarea de echipamente.

Până acum, pentru Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, s-a reuşit achiziţionarea şi donarea a sute de echipamente de protecție, kituri de igienă, aeroterme, pubele și saci speciali, săpun lichid, halate unică folosință, pijamale de unică folosință, șervețele, termometre, pulsoximetre sau tensiometre.

O problemă greu de imaginat, pentru orice persoană de bun-simţ, a fost când s-a încercat achiziţia a 10.000 de botoşi de unică folosinţă. Distribuitorul a dublat preţul pe ultima sută de metri, factura ajungând la un total de 35.000 de lei.

Toată întâmplarea este relatată de unul dintre fondatorii asociaţiei Dăruieşte Aripi, Alina Pătrăhău, într-un articol publicat pe Republica.ro

Am întâlnit multă speculă, am demontat cât am putut, am rugat și am implorat, au cedat și nu au cedat. Iar ultima încercare a umplut paharul de frustrări și scriu despre asta.

Înainte de emiterea facturii pentru echipamente de protecție pentru medici pe care le-am comandat, un distribuitor ne-a anunțat că prețul s-a dublat. În 5 minute.

Nu-i nicio problemă – ne-a zis. Luați de câți bani aveți, că banii trebuie să circule!

Redau în continuare mesajul pe care i l-am trimis:

<Ieri m-am bucurat foarte mult când am găsit la dvs 10.000 de botoși de protecție cu un preț acceptabil pentru situația de față, care completează costumele de protecție pe care le-am donat ieri.

Aseară când am primit mail-ul de mai jos, cu prețurile alea, m-am oprit în loc. M-am oprit și am vrut să spun stop la tot! Am vrut să renunț. M-am gândit să îmi aduc copilul cel mic, de 5 ani, acasă, acum fiind izolat la mama mea la 300 km distanță, eu stând acasă cu ceilalți doi mai mari. Se descurcă spitalele și fără mine. Trecem peste asta și fără să mă agit eu.

M-am gândit că aș putea de mâine să îmi fac timp doar pentru ei, să fim împreună toată ziua. Să facem ceea ce ar trebui acum să facem cu toții. Dacă aș știi că vreodată vreunul din ei ar cîți acest text, le-aș spune că regret că nu am putut să stăm nici măcar acum împreună.>

Am așteptat răspunsul. Nu venea. Treceam de la o stare la alta foarte repede. Am sunat tot eu că n-am mai rezistat. I am povestit doamnei Ionescu că nu pot da sumă aceea din donațiile oamenilor, dar totodată mintea mea îmi amintea nevoia și rugămințile medicilor. Era aproape să cedez când doamna Ionescu îmi spune că se mai gândește și revine pe mail.

Așteptările răspunsului mi-au dat multă putere și m-au ancorat din nou în barca mea, am repornit motoarele.

Și a venit răspunsul doamnei.

“Buna ziua, din păcate nu vă putem da un preț mic. Va rog să-mi transmiteți dacă rămâne comandă. Nu ținem marfă rezervată”.

Citiţi articolul integral pe Republica.ro

 

(Visited 1.740 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.