Este bine ca pensionarii din România să ştie că vor fi direct afectaţi dacă PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi (legea salarizării şi legea pensiilor, n.r.) pentru că se va modifica guvernarea. Este bine să ştie ce îi aşteaptă. Ei au mai trăit asta, când s-au tăiat pensii, când s-au impozitat pensii. Iar în buzunarul lor au ajuns mai puţini bani. Aceste lucruri noi le-am reglat încă de anul trecut, din luna martie, când am eliminat impozitul de la pensiile sub 2.000 de lei, am făcut nişte lucruri bune”, a declarat vineri, 31 august, la Mamaia, în cadrul reuniunii femeilor social-democrate, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Vasilescu a precizat că a încercat să discute cu colegii din opoziție pentru adoptarea legii pensiilor, însă aceștia au spus că nu o vor vota: Ne-am obişnuit cu aceste fake news-uri pe care le-am avut şi când discutam despre salarizare. Cum acum se vorbeşte despre pensiile speciale, de ce nu le tăiaţi, de ce nu le impozitaţi, aşa se discuta atunci de ce nu tăiem salariile bugetarilor.

În momentul în care ne-am hotărât să reducem raportul între cel mai mic şi cel mai mare salariu şi să facem un raport de 1 la 12, a trebuit să fie ajustate câteva mii de salarii din România. Aţi văzut scandalul care a urmat, dar acum toată lumea a înţeles cât este de benefică această lege. Noi vrem să nu mai umble cineva, să nu vină cineva să spună nu mai aplicăm aceste legi.

Domnul Ludovic Orban a spus că primul lucru pe care îl va face dacă va ajunge la guvernare va fi să abroge legea salarizării şi a fost tras de mânecă de sindicalişti.”

Chiar dacă ministrul Muncii promite vrute și nevrute în ceea ce privește pensiile, dar și salariile bugetarilor, acesta a recunoscut că Guvernul este în situația în care banii pentru plata pensiilor nu sunt suficienți.

Acum suntem în situaţia că mai este nevoie de bani de pensii. De ce? Pentru că în luna iulie a mai apărut o lege adoptată de Parlament, care la grupele I şi II de muncă creştea veniturile pensionarilor. Automat când creezi bugetul României, nu poţi decât să aplici legislaţia de la momentul respectiv. Legea apărând în iulie, noi avem nevoie de bani care sunt daţi la rectificare”, a explicat Vasilescu. 

 

(Visited 885 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.