Vremea va fi mai rece decât normalul perioadei, mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, anunță meteorologii. În celelalte regiuni, valorile termice vor fi apropiate de cele normale, ușor mai scăzute în anumite perioade, potrivit estimărilor meteorologice pentru următoarele 4 săptămâni, publicate marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Dobrogea, în prima săptămână, vor fi alternanţe între zile cu o vreme normală termic pentru această perioadă din an (cu maxime de 19…24 de grade) şi zile mai răcoroase când la amiază vor fi temperaturi de 17…20 de grade; minimele termice vor fi în general de 8…12 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână estimările indică un regim termic apropiat de cel caracteristic în a doua decadă a lunii mai în zona litorală (cu valori diurne de 20…22 de grade) şi temperaturi peste mediile multianuale în partea continentală (în medie 24…26 de grade).

Probabilitatea pentru ploi locale, temporare va fi mai ridicată în zilele de 17, 19 şi 20 mai, iar pentru restul intervalului de referinţă este estimat un regimul pluviometric deficitar.

(Visited 136 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.