Un biet fugar, ca mulți alții, îmbogățit pe spinarea statului român, dar care merită mai mult. Căci nu e rușinos să furi, să ucizi și să violezi, atâta timp cât un PSD veghează la căpătâiul tău și te ajută să scapi de închisoare cât ai zice pește.

Trăim în țara în care victimele sunt „executate” public, umilite și batjocorite, în văzul audiențelor TV, pentru josnicia cu care și-au reclamat agresorii și călăii. Iar procurorii și judecătorii certați și batjocoriți, amenințați și hăituiți chiar de cei pe care ar trebui să-i judece. Cu ce drept să bagi un infractor după gratii, când el are igrasie în celulă? Sau cum să-l ții închis când nu are apă caldă 24 de ore pe zi la dispoziție?

Din fericire, din măruntaiele politicii post-decembriste, s-a ridicat un partid peste toate partidele, care, condus chiar de un infractor sadea, va apăra orice nelegiuit și îl va apăra în fața oricărui judecător și procuror.

Revenind la candidatura domnului fugar Sebastian Ghiță, ea este exemplul clar al tupeului și asaltului deșănțat asupra oricărei norme sociale și de moralitate. Dar nu a apărut din neatent, fiind tipărită în subconștientul public ca un lucru absolut firesc.

Când de banii țării se ocupă Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare cu executare pentru constituire de grup infracțional organizat, când Camera Deputaților și partidul de guvernământ sunt conduse de Dragnea, condamnat la închisoare în două dosare, când omul numărul doi în stat, Tăriceanu, este anchetat pentru luare de mită de milioane de euro, când jumătate din parlamentarii PSD sunt anchetați, cercetați sau foști condamnați, atunci candidatura lui Ghiță pare ceva… banal.

Și de ce nu, am putea să primim cu aceeași emoție și candidatura lui Radu Mazăre, Elena Udrea sau chiar Nuțu Cămătaru, personalități care au aceleași aptitudini ca și Dragnea. Iar noi, românii, vom vota cu elan muncitoresc minunații candidați, care dispun de toate resursele pentru a manipula un asemenea popor: televizor și cozonac.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a anunţat că va candida la alegerile europarlamentare urmând a ocupa prima poziţie a listei pe care o va prezenta Alianţa PRM + PRU, „indiferent de vehiculul politic cu care se va prezenta la alegeri”. „O voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat”, a spus, duminică, Sebastian Ghiţă.

Voi candida în faţa românilor, primul pe lista Alianţei PRM +PRU, indiferent de vehiculul politic cu care ne vom prezenta la alegeri. Cine vreţi să vorbească despre viitorul României, străinii? Voi candida pentru că o voce românească trebuie să se audă tare şi răspicat. Trăiască România mare, unită şi suverană! Campania această electorală nu este despre Europa, Bruxelles, şi ONG-urile lui Soros, campania aceasta este despre noi, despre români”, a declarat Sebastian Ghiţă, duminică, la România TV.

 

(Visited 2.000 times, 1 visits today)

Dacă v-a plăcut acest articol, cu un LIKE vă puteți alătura comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.